Codrine, Liviule, faceti ceva! Nicusor Constantinescu, condamnat la puscarie intr-un alt dosar

news

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare, in dosarul referitor la achizitia elicopterului prabusit in lacul Siutghiol. Decizia instantei nu este definitiva.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta l-au acuzat pe Nicuosr Constantinescu de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.

„In cursul anului 2011, in cadrul unui proiect finantat de Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania, Consiliul Judetean Constanta, prin inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel, a achizitionat un elicopter in scopul eficientizarii activitatii de salvare in cazul situatiilor de urgenta din zona de granita, din judetul Constanta, Romania si Districtul Dobrich, Bulgaria. La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel a atribuit unei societati comerciale, in mod nelegal, un contract de achizitie publica avand ca obiect „Servicii de operare elicopter multifunctional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” si „Servicii de reparare si intretinere a elicopterelor”, prin incalcarea celor stabilite in caietul de sarcini, in care se prevedea ca aparatul de zbor trebuia folosit in cazul actiunilor de interventie in caz de urgenta si in pofida faptului ca SMURD formulase anterior o oferta privind operarea gratuita si conform scopurilor programului (salvare de vieti si interventii de urgenta) a elicopterului respectiv.

La data de 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicusor Daniel a pus elicopterul achizitionat din fonduri publice la dispozitia persoanei juridice respective, care nu a fost niciodata parte semnatara a Acordului de parteneriat in baza caruia a fost obtinuta finantarea nerambursabila si achizitionat elicopterul, schimband astfel beneficiarii directi ai investitiei, precum si destinatia aparatului de zbor respectiv. Pe aceasta cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonantat si platit, in mod nelegal, in perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judetului Constanta, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentand cheltuieli cu serviciile de intretinere si operare a elicopterului”, se afirma intr-un comunicat al DNA.

“ In tragicul accident de la 15 decembrie 2014 si-au pierdut viata patru membri ai echipajului: pilotul Petre Catuneanu, copilotul Ginel Claudiu Cracanel, medicul SMURD Laura Vizireanu si asistenta SMURD Gabriela Camelia Harton.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: