politica

Comandantul pucistilor din PSD explica de ce vrea capul lui Dragnea: „A sosit timpul sa spunem lucrurilor pe nume”

Partidul Social Democrat se afla intr-un moment de cotitura, considera vicepremierul Paul Stanescu, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, semnatar al unei scrisori deschise prin care se cere „demisia imediata” a lui Liviu Dragnea din functiile de presedinte al PSD si al Camerei Deputatilor.

„Mi-am asumat aceasta declaratie, alaturi de doamna Firea si domnul Tutuianu, constient fiind ca Partidul Social Democrat se afla intr-un moment de cotitura. A sosit timpul sa spunem lucrurilor pe nume, intr-un cadru cat mai larg, pentru ca numai asa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alaturi de colegii mei, cauzele care au condus la situatia noastra actuala, una deloc favorabila, in ciuda masurilor bune din punct de vedere economic si social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de masuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care sa ne asigure pastrarea guvernarii, a pozitiei de cea mai puternica forta politica a Romaniei si premisele castigarii alegerilor care vor avea loc anul viitor”, a precizat Paul Stanescu intr-o declaratie transmisa Agerpres.

Potrivit vicepremierului, trebuie asigurata stabilitatea coalitiei majoritare si totodata implementarea programului de guvernare.

„Trebuie sa asiguram stabilitatea coalitiei majoritare, continuarea si implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, sa sprijinim administratia publica locala prin investitii publice si alocari judicioase de fonduri, sa imbunatatim imaginea PSD atat pe plan extern, cat si pe plan intern, fara insa a face rabat de la principiile noastre si fara a ne asocia in vreun fel cu forte care ne erau potrivnice pana mai ieri”, a conchis Paul Stanescu.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisa prin care cer „demisia imediata” a lui Liviu Dragnea din functiile de presedinte al PSD si al Camerei Deputatilor si asigurarea interimatului la conducerea partidului de catre premierul Viorica Dancila, care este presedinte executiv.

Documentul este semnat de vicepresedintele PSD Paul Stanescu, viceprim-ministru si ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, de Gabriela Firea, vicepresedinte PSD si primar general al Capitalei, de Adrian Tutuianu, vicepresedinte PSD si vicepresedinte al Senatului.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Furtuna cu grindina in judetul Prahova, stratul de gheata a depasit zece centimetri, iar masinile au fost luate de ape – VIDEO

Prima zi de Paste s-a incheiat cu ploi torentiale si furtuni in mai multe zone…

11 minute ago

Armata israeliana a cerut localnicilor palestinieni sa evacueze cartierele din Rafah, pentru ca va declansa ofensiva impotriva Hamas

Fortele armate israeliene (IDF) au lansat in cursul diminetii fluturasi in estul Rafah, au trimis…

26 de minute ago

O femeie de 41 de ani din Italia a murit dupa ce a cazut de la peste 40 de metri inaltime, dintr-o tiroliana

  O femeie in varsta de 41 de ani a murit la Bema (Sondrio), in…

41 de minute ago

Un tanar a fost gasit batut in cuie pe un gard, in urma unui „atac sinistru” petrecut in Irlanda de Nord

Un barbat a fost transportat la spital in urma unei agresiuni grave petrecute duminica intr-o…

56 de minute ago

Elvetia il invita pe papa Francisc la viitorul summit mondial dedicat incheierii razboiului din Ucraina

Elvetia l-a invitat pe Papa Francisc sa participe la viitorul summit global pentru pace dedicat…

O oră ago

Donald Trump a comparat administratia lui Joe Biden cu Gestapo-ul nazist, pe motiv ca l-ar persecuta

Donald Trump a comparat administratia presedintelui Joe Biden cu politia secreta a Germaniei naziste, in…

O oră ago