Condamnare definitiva pentru politistul DNA care a spionat pentru Dragnea. Se intoarce la puscarie

news

Sentinta definitiva in cazul lui Dan Emil Manolachi, fost ofiter de politie judiciara al DNA, care a fotografiat pagini dintr-un dosar in care era implicat si Liviu Dragnea. El trebuie sa execute o condamnare totala de 9 ani de inchisoare, dupa ce a fost condamnat definitiv in doua dosare: la 8 ani de inchisoare, respectiv 5 ani de inchisoare.

In ambele dosare este vorba de scurgeri de informatii din anchetele DNA si de faptul ca fostul politist ii avertiza pe cei vizati de anchete ca sunt monitorizati de procurorii anticoruptie, precizeaza ziare.com.

Magistratii au motivat sporul de pedeapsa „avand in vedere natura infractiunilor savarsite, impactul activitatii infractionale a condamnatului in ceea ce priveste gestionarea dosarelor de urmarire penala in care se efectuau cercetari, dar si faptul ca se observa o perseverenta infractionala a acestuia, care a luat contact in exercitiul functiunii de informatii pe care le-a transmis partilor din dosare”.

Fostul ofiter de politie a contestat aceasta decizie la Inalta Curte. Dosarul a fost inregistrat luni la aceasta instanta si urmeaza sa primeasca termen de judecata. Dan Emil Manolachi este in acest moment inchis la Penitenciarul Poarta Alba.

Dan Emil Manolachi a fost condamnat la 8 ani de inchisoare pentru divulgarea de informatii secrete, dupa ce a fost gasit vinovat ca a fotografiat o nota secreta emisa de Serviciul Roman de Informatii (SRI), care continea date despre fostul lider PSD, Liviu Dragnea, si despre societatea Tel Drum, dar si ca avertiza mai multe persoane ca sunt anchetate de procurorii DNA. Decizia definitiva a fost data in luna aprilie 2019 de Inalta Curte.

In cel de-al doilea caz, Dan Emil Manolachi a fost condamnat la 5 ani de inchisoare pentru ca a avertizat mai multi comisari din cadrul Garzii Financiare ca sunt monitorizati de procurorii DNA intr-un dosar de coruptie. Decizia definitiva a fost data in noiembrie 2015 de Curtea de Apel Bucuresti.

Manolachi a beneficiat deja de recursul compensatoriu. El fusese eliberase conditionat in februarie 2018. Manolachi executase deja in total 1.534 de zile: 776 zile efectiv executate, 434 zile de arest preventiv, 108 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 216 zile conform Legii 169/2017 a recursului compensatoriu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: