Congres ALDE Europe la Bucuresti. Drula: „O guvernare corupta si iresponsabila a doua partide aliate contra firii, socialistii de la PSD si popularii de la PNL, pune in pericol economia romaneasca”

politica

Catalin Drula

Presedintele USR, Catalin Drula, a declarat, vineri, la Congresul ALDE Europe, care se desfasoara la Bucuresti, ca guvernarea din Romania este „corupta si iresponsabila” si „pune in pericol economia romaneasca”, mentionand ca increderea oamenilor se poate recladi prin aplicarea Planului National de Redresare si Rezilienta, care a fost facut de USR.

„In Romania, o guvernare corupta si iresponsabila a doua partide aliate contra firii, socialistii de la PSD si popularii de la PNL, pune in pericol economia romaneasca. O guvernare definita prin iresponsabilitatea fiscala si sufocarea democratiei. Statul de drept sufera in Romania astazi, sufera si economia privata sub taxe mai mari puse de un guvern cinic a carui prioritate sunt privilegiile noii nomenclaturi. Rezultatul este acela ca, pentru prima data dupa 1989, cei mai multi romani nu cred ca tinerii de azi vor avea un viitor mai bun decat parintii lor”, a afirmat Drula.

El a sustinut ca increderea oamenilor se poate recladi prin aplicarea Planului National de Redresare si Rezilienta, facut de USR cand a fost la guvernare.

„Intrebarea la care noi trebuie sa raspundem este cum schimbam aceasta realitate. Cum reusim sa recladim increderea oamenilor in viitor? Pentru mine, raspunsul este clar: recladim increderea prin aplicarea celui mai mare plan de reforme realizat in Romania dupa 1989. Planul National de Redresare si Rezilienta – PNRR. 28 de miliarde de euro pentru scoli moderne, spitale curate, autostrazi si cai ferate. Sute de milioane de euro pentru comunitatile locale. PNRR este facut de USR in cele 8 luni la guvernare”, a mai spus Drula.

El a mai spus ca, din pacate, la conducere este „o guvernare care pare dispusa sa sacrifice viitorul ca sa-si pastreze puterea si privilegiile”.

„Angajamentul pe care ni l-am luat in fata alegatorilor este ca vom schimba Romania si o vom transforma intr-o tara moderna, in care munca cinstita este rasplatita corect, in care regulile sunt reguli pentru toata lumea, in care statul este in serviciul oamenilor si nu al politicienilor si in care tinerii vor avea un viitor mai bun decat parintii lor. Anul viitor ii vom aduce alaturi de noi pe toti cei care isi doresc schimbarea si impreuna le vom cere oamenilor un mandat pentru modernizarea Romaniei”, a mai spus Catalin Drula, citat de Agerpres.

El a adaugat ca USR trebuie sa faca totul pentru ca la alegerile europene sa obtina un scor istoric, asa cum a facut-o in urma cu 5 ani.

Vicepresedintele USR Dan Barna a declarat, la randul sau, ca partidul se va mobiliza pentru cele patru runde de alegeri.

„Am auzit opinii care spun ca liberalismul european e in reflux. Ca acum e vremea populistilor, a nationalistilor, a izolationistilor tribalisti, a rasistilor si xenofobilor. Stiti ce stiu eu despre noi? Stiu ca ne mobilizam fabulos in situatii de criza. Pentru ca situatiile de criza activeaza caracterele puternice si stiti fiecare din sedintele propriilor partide ca liberal-democratii chiar nu duc lipsa de caractere puternice. Colegii romani isi amintesc momentele grele din 2018, isi amintesc determinarea membrilor si simpatizantilor nostri. La fel ne vom mobiliza si pentru cele patru runde de alegeri la finalul carora va asigur ca veti avea motive sa fiti si sa fim mandri de noi”, a afirmat Barna.

Barna a mai spus ca pentru USR acest Consiliu este lansarea „unei remarcabile echipe de candidati” din care face si el parte.

Elena Lasconi, care deschide lista de candidati USR la alegerile europarlamentare, a spus ca si-a propus sa faca bine pentru Romania.

„Eu mi-am propus sa fac bine. Atat. Mi s-a spus ca nu am nicio sansa. Eu le raspundeam carcotasilor ca o sa fiu primar si ca o sa am minimum 7 consilieri din 19 si asa a fost. Va spun acum: salvarea noastra, a Romaniei, sunt fondurile europene. Astea nu vin din Cer, nici de la Mos Craciun. Trebuie sa muncesti pentru asta. Cu pasiune. Si, in plus, banii astia nu vin dintr-un computer. De asta e important sa avem cat mai multi profesionisti acolo unde se da ora exacta a fondurilor europene, a felului in care se aloca, cum sa arate ghidurile”, a spus Lasconi.

Ea a mai adaugat ca este esential ca in Parlamentul European sa fie „oameni cinstiti si competenti” si va face „tot ce e omeneste posibil” ca Romania sa fie salvata.

USR si-a lansat oficial, vineri, candidatii la alegerile europarlamentare, cu ocazia Consiliului ALDE Europe desfasurat in premiera la Bucuresti.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: