Congresul SUA a adoptat bugetul, evitand in ultima clipa paralizarea serviciilor publice

externe

ajutor, acord, Ucraina, israel, Congres

Congresul SUA a adoptat sambata un proiect de lege menit sa finanteze guvernul federal pana in septembrie si sa impiedice cea mai mare economie a lumii sa intre in ‘shutdown’, paralizia serviciilor sale publice, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Senatorii nu au aprobat proiectul de lege inainte de termenul limita de vineri la miezul noptii, care ar fi trebuit sa declanseze inchiderea. Dar alesii au convenit in cele din urma asupra adoptarii finale a acestei legi a finantelor de 1.200 de miliarde de dolari.

„Nu a fost usor, dar perseverenta noastra a meritat”, a declarat liderul democratilor din Senatul SUA, Chuck Schumer, dupa ore de negocieri intense cu republicanii.

„Este bine pentru americani ca am ajuns la un acord”, a adaugat el, inainte de aprobarea finala a textului.

Aceasta mica intarziere ar trebui sa aiba un impact redus asupra ministerelor din SUA, care riscau sa fie private de finantare din cauza lipsei unui acord.

Mai mult decat un mare pericol pentru Statele Unite, aceste rasturnari de situatie de ultim moment ilustreaza haosul care domneste in Congres.

In ultimul an, institutia si-a destituit unul dintre lideri, nu a reusit sa trimita fonduri Ucrainei si a evitat la limita falimentul celei mai mari economii din lume.

Vineri dimineata, votul asupra bugetului federal din Camera Reprezentantilor, care urma sa aprobe la randul sau acest text, a fost scena unor rasturnari de situatie spectaculoase.

La cateva minute dupa vot, republicana Marjorie Taylor Greene, care este apropiata de Donald Trump, a declarat ca a depus o motiune pentru a-l demite pe seful institutiei, republicanul Mike Johnson, pe care l-a acuzat de „tradare”.

O mana de alesi ultraconservatori il acuza pe republican, care se afla in functie din octombrie, ca a facut prea multe concesii bugetare democratilor.

„Avem nevoie de un nou presedinte”, a declarat politiciana, cunoscuta jurnalistilor pentru excesele, provocarile si remarcile sale insultatoare.

O astfel de lovitura de teatru nu este noua.

Fostul presedinte al Camerei, Kevin McCarthy, a fost destituit in urma cu doar cateva luni, intr-un scenariu foarte similar.

Va fi Mike Johnson al doilea lider republican care va cadea victima negocierilor bugetare?

Tensiunea din jurul adoptarii acestor legi ale finantelor este de asa natura incat Statele Unite nu au reusit pana acum sa adopte niciun buget pentru 2024 – o situatie cu care nu se confrunta nicio alta economie globala majora.

In schimb, au functionat luni la rand prin adoptarea de mini-bugete, care expira dupa cateva saptamani, o durere de cap pentru ministerele americane.

Legea va prelungi bugetul SUA pana la sfarsitul anului fiscal, pe 30 septembrie.

Acest text de 1.012 pagini, rezultatul unor negocieri foarte dure, contine masuri care ar avea repercusiuni puternice in strainatate.

Textul interzice orice finantare directa din partea Statelor Unite catre agentia ONU pentru refugiatii palestinieni, UNRWA, care a fost in centrul unei controverse de cand Israelul a acuzat 12 din cei 13.000 de angajati ai sai din Gaza de implicare in atacul mortal al Hamas din 7 octombrie.

Legea contine, de asemenea, sute de milioane de dolari pentru Taiwan, dar nu elibereaza nicio finantare pentru Ucraina, deoarece pachetul pentru Kiev face obiectul unor negocieri separate.

Textul contine si cateva masuri legate de imigratie, subiect exploziv in plina campanie prezidentiala, si o serie lunga de prevederi care nu tin neaparat de buget.

De exemplu, li se interzice ambasadelor SUA sa arboreze steagul curcubeu, stindardul comunitatii LGBT+, contrar a ceea ce unele dintre ele obisnuiau sa faca cu ocazia „Lunii mandriei”.

Un text adoptat la 9 martie a facut deja posibila finalizarea unei alte parti a bugetului pentru 2024.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: