Consiliul National Secuiesc pregateste focurile de veghe pentru Ziua Autonomiei Tinutului Secuiesc. „Noi nu amenintam, noi perseveram. Mergem pe calea legala, folosind mijloace pasnice. Insa lumea si securitatea sunt amenintate de acele forte, puteri si foruri care ignora o aspiratie pasnica”

news

Focuri de veghe urmeaza sa fie aprinse duminica, de Ziua Autonomiei Tinutului Secuiesc, in peste o suta de localitati secuiesti pentru a aminti de dorinta de autonomie a locuitorilor Tinutului Secuiesc, a declarat Balazs Izsak, presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), informeaza hirado.hu.

Pana acum, peste o suta de asezari au semnalat ca se vor alatura initiativei, inclusiv localitati din Transilvania si Ungaria, in cadrul careia se face apel si la o rugaciune rostita impreuna.

Alaturi de focurile care vor fi aprinse si pe culmile unor munti din apropierea localitatilor participante va fi citit si manifestul CNS.

Focuri de veghe au fost aprinse pentru prima oara in 2015, iar de atunci, in fiecare ultima duminica a lunii octombrie are loc Ziua Autonomiei Tinutului Secuiesc, care coincide in mare cu aniversarea infiintarii CNS in urma cu 20 de ani.

Balazs Izsak a amintit ca in data de 10 martie a fiecarui an, CNS organizeaza la Targu Mures Ziua Libertatii Secuilor, evenimentul fiind o ocazie de a transmite catre Guvernul si Parlamentul Romaniei, dar si catre comunitatii internationale, a dorintei de autonomie a locuitorilor Tinutului Secuiesc.

In schimb, aprinderea focului de veghe are un „mesaj interior”: incearca sa mobilizeze, sa fortifice si sa pastreze comunitatile secuiesti de partea miscarii pentru autonomie, a relatat presedintele CNS.

Acesta a subliniat ca este vorba de „focuri de veghe ale pacii”, deoarece CNS doreste sa obtina autonomia Tinutului Secuiesc prin mijloace legale, intr-un mod pasnic.

Exista, insa, si un fel de repros fata de comunitatea internationala, Uniunea Europeana, forurile europene, intrucat, potrivit acestuia, initiativa cetateneasca europeana lansata de CNS a fost “tratata intr-un mod nedemn”, a adaugat politicianul.

Potrivit presedintelui CNS, institutiile europene ar trebui sa faca clar faptul ca au o abordare diferita a eforturilor pasnice decat a manifestarilor violente care provoaca razboaie. Balazs Izsak a amintit de Raportul Gross adoptat de Consiliul Europei, care numeste autonomia teritoriala ca fiind o solutie la conflicte, si a adaugat ca au fost persoane care au vazut-o ca pe o amenintare cand CNS a facut referire la acest lucru.

„Noi nu amenintam, noi perseveram. Mergem pe calea legala, folosind mijloace pasnice. Insa lumea si securitatea sunt amenintate de acele forte, puteri si foruri care ignora o aspiratie pasnica”, a spus Balazs Izsak.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: