Creierul atentatului din fata aeroportului de la Kabul, din 2021, ucis de talibani

externe

Creierul atentatului sinucigas cu bomba de langa aeroportul din Kabul din august 2021, care a facut cel putin 173 de morti, dintre care 13 soldati americani, a fost ucis de talibani, a indicat marti un purtator de cuvant al Casei Albe, confirmand informatii din presa americana, relateaza agetia AFP, citata de Agerpres.

Jihadistul, a carui identitate nu a fost precizata, nici circumstantele sau data mortii sale, a fost unul dintre liderii gruparii Stat Islamic-Khorasan (SI-K) „direct implicat in pregatirea unor operatiuni precum cele de la Abbey Gate”, a indicat purtatorul de cuvant al Consiliului de securitate nationala al Casei Albe, John Kirby, intr-un comunicat.

El s-a referit la atentatul comis la 26 august 2021 langa Abbey Gate, unul dintre cele trei puncte de acces catre aeroportul din Kabul in momentul retragerii trupelor americane din Afganistan care a suscitat numeroase critici.

„A fost ucis in cursul unei operatiuni a talibanilor”, a precizat purtatorul de cuvant. „Le-am spus clar talibanilor ca este responsabilitatea lor sa nu permita teroristilor, indiferent daca apartin Al-Qaida sau SI-K, sa-si gaseasca refugiu” in Afganistan.

„Tin sa subliniez ca aceasta evolutie ilustreaza presiunea antiterorista continua in fata SI-K in Afganistan si in alte parti”, a declarat un oficial al administratiei Biden pentru Washington Post.

„Vedem aceasta operatiune ca fiind emblematica pentru un Afganistan care a devenit un mediu dificil pentru teroristii precum SI-K care doresc sa atace americani”, a adaugat el.

Administratia Biden a inceput sa telefoneze luni rudelor soldatilor americani ucisi in acest atentat pentru a le anunta vestea, potrivit New York Times, care precizeaza ca serviciile americane de spionaj au aflat aceasta informatie la inceputul lui aprilie.

Imaginile evacuarii haotice a americanilor si afganilor pe aeroportul din Kabul la sfarsitul verii lui 2021 au socat Statele Unite si au facut inconjurul lumii.

Pe 30 august 2021, cu un minut inainte de miezul noptii, ultimul soldat american a zburat de pe aeroportul capitalei afgane cu 24 de ore inainte de termenul stabilit de presedintele american pentru retragerea trupelor din tara.

Talibanii preluasera deja controlul asupra tarii.

Aceasta retragere a pus capat celei mai lungi interventii militare a Statelor Unite, inceputa ca reactie la atacul din 11 septembrie 2001.

Potrivit armatei americane, a costat viata a peste 2.400 de soldati americani in aproape 20 de ani.

La inceputul lui aprilie, purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a aparat modul in care a fost efectuata retragerea.

Printre altele, executivul american a publicat un document care concluziona ca nu exista un alt „scenariu” imaginabil, cu exceptia mentinerii in tara a unei forte militare americane intarita si permanenta pentru a lupta impotriva talibanilor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: