CTP are o noua porecla pentru Sosoaca: „Senatoarea Balena Baliverna. Vaccinul combate si prostia”

analize

Cristian Tudor Popescu are o noua porecla pentru senatoarea Diana Sosoaca intr-un text in care vorbeste de „propaganda feroce” impotriva vaccinarii.

„Nu m-am vaccinat inca. Mi-am asteptat randul. Dar, dupa cum stau lucrurile, ma indoiesc ca voi reusi sa ma inscriu pe 15 martie – oamenii vor sa se vaccineze si vor asalta platforma pentru programari. Ceea ce ma ingrijoreaza in legatura cu imunizarea mea, dar ma si bucura.

Ma bucur ca romanii au rezistat propagandei feroce impotriva campaniei de vaccinare pe care o practica partidul Aurolacilor, senatoarea Balena Baliverna, mai ipocrit si mai perfid PSD, cu televiziunile aferente, precum si numeroasele grupuri de injectori de mesaje ale Kremlinului in Romania.

S-a incercat si se incearca sa fie speriati oamenii cu tot soiul de drobi de sare si riscuri mortale imaginare. Bineinteles, vaccinurile occidentale sunt de la diavolul. Despre cele rusesti sau chinezesti, nicio vorbulita de rau, dimpotriva. In tarile coplesite de galagia antimasca si antivaccin domneste infernul – in uriasa Brazilie, unde manipularea e sustinuta chiar de presedintele Bolsonaro, mor de covid 2 000 de oameni pe zi. In schimb, in Statele Unite, care detin recordul mondial de infectari si morti din guvernarea Trump, in urma campaniei masive de vaccinare numarul de cazuri zilnice a scazut cu 70% din ianuarie pana in martie, iar decesele cu 40%.

(…) Prin urmare, cred ca toate balbele, nepotismele, prostiile, cotonogelile interne ale actualei guvernari nu trebuie sa ne demobilizeze de la a ne vaccina.

(…) In ce ma priveste, astept vaccinul, cu masca pe figura, cu distantare fizica si dezinfectare, cum fac de un an incoace, si voi respecta aceste reguli si dupa ce ma vaccinez”, a scris CTP in Republica.

Senatoarea Diana Sosoaca si cateva zeci de membri ai Neamului Romanesc au protestat, miercuri seara, la Arcul de Triumf din Capitala fata de prelungirea starii de alerta.

Manifestantii lui Sosoaca nu purtau masca si au strigat inghesuiti sub Arcul de Triumf lozinci impotriva lui Klaus Iohannis si a „criminalilor” care ii obliga pe copii sa poarte masca de protectie.

„Daca se va aproba aceasta hotarare de prelungire a starii de alerta, eu va spun ca poporul roman nu mai rabda. Nu-i lasati pe acesti criminali sa va distruga tineretea”, a strigat Sosoaca.

Alaturi de Sosoaca s-a aflat si deputatul Mihai Lasca, si acesta exclus recent din AUR. Lasca a fost filmat anul trecut in timp ce il batea in trafic pe un alt sofer.

„Atentie, nu suntem singuri, a venit singurul deputat din Parlamentul Romaniei care este alaturi de noi, Mihai Lasca”, a strigat Sosoaca.

Manifestantii lui Sosoaca au scandat apoi „Unitate”, „Ploua, ninge, noi voim invinge” si „Jos Masca!”.

Mai mult despre: ,

Comentarii: