Cum a devenit Bucurestiul ROSU si Firea primar? Peste 250.000 de voturi s-au „RATACIT”

politica

Aproximativ 250.000 de buletine de vot nu ies la socoteala in tabelul BEC cu rezultatele provizorii ale alegerilor locale de la Bucuresti, realizat in programul Excel. In Sectorul 1, unde candidatul USB Clotilde Armand a solicitat renumararea voturilor, peste 10.000 de buletine de vot pentru primarul de sector ies lipsa, se arata intr-o documentare realizata de Gandul.info.

”Neconcordantele apar la sectii de votare din toate sectoarele si nu doar in cazul buletinelor de vot pentru primar de sector, ci si pentru Primarul General, Consiliul Local sau Consiliul General al Capitalei. Cu alte cuvinte, in multe cazuri, numarul voturilor valabil exprimate, adunat cu cel al voturilor anulate si cu cel al buletinelor de vot nefolosite nu corespunde cu numarul buletinelor de vot primite la sectiile respective de votare”, se arata in analiza din Gandul.

”La 5 dintre cele 6 sectii de vot unde discrepantele sunt foarte mari in sectorul 1, candidata USB Clotilde Armand a pierdut in fata candidatului PSD Dan Tudorache. Cea mai mare discrepanta din Bucuresti se regaseste in sectorul 4, la o sectie de vot unde nu ies la socoteala, in total, aproape 23.000 de buletine de vot. In timp ce un membru al BEC a declarat pentru Gandul ca ar putea fi vorba de erori la introducerea cifrelor in tabel, sunt cateva sute de sectii de votare din Bucuresti ale caror cifre privind buletinele de vot nu se potrivesc, in tabelul publicat de BEC.”

Doar in sectorul 1, unde alegerile pentru functia de primar sunt contestate de USB, dupa ce candidata Clotilde Armand a pierdut alegerile cu cateva procente in fata candidatului PSD Dan Tudorache, cel putin la momentul numararii a 99% din voturi, diferenta la buletinele de vot pentru primar este de 10.817 in minus, iar la o sectie au iesit 37 de buletine de vot pentru primar in plus.

In 5 dintre cele 6 sectii de votare din sectorul 1 unde discrepantele depasesc 50 de buletine de vot pentru primar, Clotilde Armand a pierdut in fata lui Dan Tudorache. In total, discrepante pentru buletinele de vot pentru primarul de sector apar in 23 de sectii de votare din sectorul 1.

Astfel, sectia de votare 98 din sectorul 1, situata in incinta scolii generale 186 „Elena Vacarescu”, detine recordul in sectorul 1: din tabelul BEC, reiese ca lipsesc 5.300 de buletine de vot pentru primarul de sector, 5.300 de buletine de vot pentru Consiliul Local si 5.301 de buletine de vot pentru Consiliul General al Capitalei.

In aceasta sectie de votare, Clotilde Armand a castigat alegerile, cu 141 de voturi, fata de Dan Tudorache, plasat pe locul 2, cu 128 de voturi. 16 voturi pentru primarul de sector au fost anulate.

In sectia de votare 37 din sectorul 1, din incinta scolii gimnaziale numarul 7 (strada Neagoe Voda) au iesit in minus 1.001 buletine de vot pentru primarul de sector. De asemenea, ies in minus 1.001 buletine de vot pentru Primarul General, 1.000 pentru Consiliul General al Capitalei si 998 pentru Consiliul Local. Aici, Clotilde Armand a pierdut in fata lui Dan Tudorache, avand 159 de voturi fata de 162. 20 de voturi pentru primarul de sector au fost anulate.

Astfel de situatii s-au inregistrat in toate sectoarele din Bucuresti, vezi analiza integral pe gandul.info.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: