Cum a „taiat” Ciolacu pensiile speciale. „In ultimele 4 luni, pensia speciala medie a crescut de 105 ori mai mult decat pensia medie normala” – deputat USR

news

Marcel Ciolacu

Deputatul USR Claudiu Nasui atrage atentia asupra faptului ca in ultimele patru luni pensia speciala medie a crescut de 105 ori mai mult ca pensia medie normala.

„De cand s-a instalat Guvernul Ciolacu, pensia speciala medie a crescut de 105 ori mai mult ca pensia medie normala. Asta e sistemul pe doua viteze al pensiilor speciale. Sistemul pe care promitea domnul Ciolacu ca il reformeaza de urgenta prin convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului in vara. Dar PSD si PNL erau plecati in vacanta, asa ca a lasat-o pe toamna. Intre timp, pensia medie normala a crescut cu 2 lei, cea speciala cu 211 lei”, scrie fostul ministru al Economiei, joi, pe Facebook.

Mai exact, in luna iunie, pensia medie contributiva avea o valoare de 2.006 lei/luna, in timp ce pensia medie speciala era de 14.631 lei/luna. In luna septembrie, pensia medie contributiva a ajuns la 2.008 lei/luna, iar cea speciala la 14.842 lei/luna.

Deputatul USR critica noile modificari aduse la legea pensiilor speciale prin care varsta de pensionare pentru magistrati va ajunge la 60 de ani abia in 2063.

„Marea reforma a domnului Ciolacu se finalizeaza cand va avea 94 de ani. Si culmea e ca tot speciali raman si se vor pensiona mai devreme ca romanii obisnuiti.

Cireasa de pe tort? In timp ce ni se spune ca pensiile speciale garanteaza independenta magistratilor, Agentia Nationala de Integritate anunta ca o judecatoare are o avere nejustificata de 6 milioane de euro. Concluzia: se va bucura de pensie speciala de peste 10 ori mai mare ca pensia normala”, mentioneaza Nasui.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: