life

Cum arata Lupul Alb, indianul care ar fi trait 137 de ani. A avut opt neveste – Galerie Foto

Una dintre cele mai cunoscute figuri ale americanilor nativi este White Wolf (Lupul Alb), seful John Smith. Se spune ca acesta a trait pana la varsta de 137 de ani, el murind de pneumonie la 6 februarie 1922.

White Wolf facea parte din tribul Chippewa si a locuit locuia in zona Cass Lake, nordul statului Minnesota.

Poporul Chippewa se referea la el ca fiind Ga-Be-Nah-Gewn-Wonce, ceea ce se traduce aproximativ prin „carne zbarcita”. Probabil ca porecla venea de la aspectul ridat si coroiat al fetei sale, celebru la kilometri distanta.

Potrivit poporului Chippewa, relatarilor martorilor oculari si a lui Chief John Smith insusi, acesta avea 137 de ani cand a murit, ceea ce inseamna ca anul nasterii sale este 1785, scrie allthatsinteresanting.com.

Paul Buffalo, un barbat care a trait cu Chippewa in copilarie si care chiar il numea „bunicul” pe Smith, sustine ca acesta a spus in repetate randuri ca avea intre opt si zece ani cand „stelele au cazut”.

Stelele cazute au fost probabil ploaia de meteoriti Leonid din 1833. Multe triburi locale ale nativilor americani foloseau dezastre sau evenimente naturale pentru a marca datele importante, deoarece evenimentele erau memorabile si puteau fi urmarite de-a lungul istoriei.

Cu toate acestea, daca Smith avea intr-adevar opt sau zece ani in timpul ploii de meteoriti, acest lucru ar plasa anul nasterii sale la 1823 sau 1825, iar varsta sa la momentul mortii putin sub 100 de ani. O cifra departe de 137 de ani.

Desi relatarile variaza, John Smith a sustinut ca s-a nascut inca din 1784.

Ziarul care a scris despre moartea lui Smith, Star Tribune din Minnesota, a incercat sa valideze varsta acestuia. Ziarul a subliniat ca Smith isi amintea in mod clar anumite batalii pe care Chippewa le-a avut cu vecinii lor – Sioux – despre care se spune ca au avut loc inainte de inceputul secolului al XIX-lea.

Star Tribune a mai spus ca Smith si-a amintit de Razboiul din 1812, afirmand ca se lauda adesea ca, desi a participat la razboi, nu a luptat niciodata impotriva omului alb. Daca ar fi fost suficient de batran pentru a lupta in razboi, sa zicem la 18 sau 19 ani, asta ar fi plasat anul nasterii sale in jurul anului 1794, mai aproape de anul pe care l-a sustinut.

Desi varsta lui John Smith si moartea sa continua sa starneasca dezbateri, nu se stiu de fapt prea multe despre viata sa.

Din relatarile scrise ale lui Paul Buffalo, istoricii stiu ca a fost ales sef al poporului Chippewa, dar a refuzat aceasta functie pentru ca nu dorea sa aiba aceasta responsabilitate. De asemenea, a fost casatorit de opt ori, dar nu a avut copii naturali.

Singurul sau mostenitor a fost un fiu adoptiv pe nume Tom Smith, care sustinea ca tatal sau avea intr-adevar 137 de ani cand a murit. De asemenea, acesta a sustinut ca Smith a fost activ in anii de pana la moartea sa, mentionand ca a fost lovit de un tren in timp ce traversa calea ferata in 1920 si ca i-a luat doar trei saptamani pentru a-si reveni.

A fost activ chiar si in anul in care a murit, primind in continuare vizitatori si povestind in timp ce locuia in casa fiului sau. In februarie 1922 a contractat o pneumonie, care, din cauza varstei sale foarte inaintate, a dus la moartea sa.

Smith este inmormantat in cimitirul unei biserici catolice din Cass Lake, Minnesota. Pe piatra sa de mormant figureaza anul nasterii sale ca fiind 1784.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

In cel mai pur stil bolsevic, Rusia va nationaliza o importanta companie producatoare de votca pe motiv de „implicare in activitati extremiste”

Autoritatile ruse au luat masuri pentru a confisca activele cu sediul in Rusia ale unui…

3 minute ago

Lui Elon Musk nu i-a placut ce i-a spus una dintre subalternele sale de la Tesla, asa ca a concediat-o, odata cu intregul departament al acesteia

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, pare decis, prin masurile controversate luate in ultimele saptamani,…

33 de minute ago

Medici la cutite: un pacient din Slobozia asteapta de zece zile sa fie operat, dar interventia se tot amana fiindca anestezistul si chirurgul sunt certati

Un pacient internat la Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia asteapta de zece zile sa fie…

48 de minute ago

Finlanda va folosi militari rezervisti pentru paza granitei cu Rusia, in eventualitatea sosirii unor valuri bruste de migranti, incurajate de rusi

Finlanda planuieste sa isi schimbe regulile de recrutare pentru a permite rezervistilor sa ajute la…

O oră ago

Joe Biden si Donald Trump au convenit sa aiba doua dezbateri prezidentiale, in iunie si septembrie

Ultima data cand presedintele Biden sau fostul presedinte Donald Trump au participat la o dezbatere…

O oră ago

Din nou, mana lunga a Moscovei? Scriitorul care a incercat sa-l asasineze pe premierul slovac Fico este sustinator fervent al unui grup paramilitar pro-rus

Desi tentativa de asasinat comisa de scriitorul slovac Juraj Cintula asupra premierului Robert Fico a…

2 ore ago