Cum au premeditat consilierii lui Dancila declansarea „scandalului” Dan Barna chiar inainte de alegeri. Precizari ale liderului USR

politica

Un dosar despre proiectele pe fonduri europene pe care le-a gestionat firma lui Dan Barna a fost livrat discret celor de la Rise Project chiar de catre Ministerul Fondurilor Europene cu trei luni inainte de alegerile prezidentiale, informeaza liderul USR. Era clar inca de la alegerile europarlamentare ca PSD va avea o reala problema sa intre in turul doi al prezidentialelor, USR fiind intr-o crestere puternica.

„La cum arata lucrurile, cei de la RISE, chiar in interviul pe care l-am avut cu dansii, ne-au spus ca au primit din Ministerul Fondurilor (Europene – n.r.) dosarul complet al rambursarii mele, ca a fost o persoana de buna-credinta care le-a transmis tot dosarul, dincolo de raspunsul oficial al ministerului. A plecat dintr-o institutie controlata de dna Dancila, a ajuns intr-o ancheta jurnalistica, perfect legitima, evident, s-a intors la o alta institutie controlata de dna Dancila… Putem trage concluzia ca ar veni dinspre contracandidatul direct pentru turul doi, PSD, nu? Putem trage aceasta concluzie. N-am date, repet, este o parere personala, dar nestiind si neavand dovezi, nu pot sa fac acuzatii”, a observat Dan Barna, marti seara, la Digi24.

Dan Barna a subliniat aopi ca nu exusta nimic ilegal sau imoral prin faptul ca sora sa a fost implicata intr-unul dintre proiecte.

„Stiu ca a existat in spatiul public genul acela de solidaritate, domnule, sa recunoasca ca a gresit, ca nimeni nu e perfect si daca a fost o greseala, asta este, se intampla. Pe subiectul ca as fi acordat o parte din finantare unei structuri de economie sociala din care facea parte si sora mea, era unul dintre antreprenorii respectivi. Doar ca Ghidul solicitantului prevedea in mod expres ca poate sa fie fondator al structurii de economie sociala inclusiv beneficiarul si oricine altcineva. Am avut si o corespondenta cu autoritatile de management, intrebandu-i, practic, conform Ghidului – si multe din celelalte proiecte finantate pe linia aceea de economie sociala au fost chiar beneficiarii fondatori. Eu insumi puteam sa fiu. Pentru cei care inteleg proiectele e o distinctie foarte importanta. De-asta spun ca si moral sunt foarte linistit”, a declarat Dan Barna la Digi24.

El a explicat ca acele proiecte de economie sociala nu sunt precum proiectele antreprenoriale. „Acolo instruiesti 400 de antreprenori si alegi 40 carora le acorzi finantare. Intr-adevar, aceia, fiind o procedura competitiva, tu, evaluand planurile de afaceri, acolo intr-adevar, selectia am facut-o cu om de la Camera de Comert, cu bancheri, cu oameni externi noua, ca sa nu fie conflict de interese. Aici, proiectul a fost evaluat de catre minister, eu nu am fost implicat nici in evaluare, nici in acordare. Din momentul in care noi am depus proiectul, puteam sa fiu eu in locul surorii mele. As fi fost vinovat moral? Pentru ca Ghidul asta spunea: ca cel care are finantarea poate si trebuie sa infiinteze structurile acelea. Aici nu a fost nicio procedura competitiva. Eu nu am ales-o pe sora mea dintre niste beneficiari potentiali, asta e distinctia importanta. Am intrebat, am corespondenta cu ministerul exact pe acest subiect. Si mi s-a raspuns: respectati Ghidul, care asta ne spunea, deci e o procedura stricta, clara si morala. Pe acea evaluare, asta se solicita: ca ceea ce s-a depus sa fie evaluat de catre minister, de la bun inceput fiind foarte clar cine sunt antreprenorii. Eu nu am acordat eu surorii mele. Din proiect facea parte si sora mea, putem sa privim asa lucrurile practic”.

Dan Barna a mai spus ca nu are niciun fel de ingrijorare in legatura cu activitatea sa din perioada de dinainte de intrarea in politica. „Este o activitate perfect corecta, legala, morala, verificata si de institutiile romane, si de cele europene, n-a existat nicio corectie, n-a existat nicio sesizare de nereguli, sunt foarte linistit”, a afirmat liderul USR.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: