Cum i-au pacalit ucrainenii pe generalii rusi. Marile victorii din Harkov sunt consecinta unei „operatiuni speciale” de dezinformare

externe

Mult mediatizata ofensiva din sudul Ucrainei a fost o campanie de dezinformare pentru a distrage atentia Rusiei de la cea reala, pregatita in regiunea Harkov, au declarat reprezentanti ai fortelor speciale ale Ucrainei, citati de The Guardian, informeaza news.ro.

Fortele ucrainene continua sa faca progrese rapide si neasteptate in nord-estul tarii, recastigand peste o treime din regiunea ocupata Harkov in trei zile. O mare parte din castigurile teritoriale ale Ucrainei au fost confirmate sambata de Ministerul rus al Apararii.

„A fost o mare operatiune speciala de dezinformare”, a spus Taras Berezovets, un fost consilier pentru securitate nationala devenit ofiter de presa pentru brigada Bohun a fortelor speciale ucrainene.

„Rusia s-a gandit ca va fi in sud si si-a mutat echipamentul. Apoi, in loc de sud, ofensiva a avut loc acolo unde se asteptau mai putin, iar acest lucru i-a facut sa intre in panica si sa fuga”, sustine el.

La 29 august, comandamentul sudic al Ucrainei a anuntat ca a inceput ofensiva mult asteptata din regiunea Herson. Dar soldatii de pe linia frontului din Herson au declarat la acea vreme ca nu au vazut nicio dovada a ofensivei mentionate sau ca luptele active care au avut loc au fost o reactie la o tentativa de ofensiva a Rusiei cu cateva zile mai devreme.

In ultimele doua saptamani, fortele ucrainene din sud au ocupat mai multe sate – nu este putin lucru, avand in vedere puterea raportata a pozitiilor rusesti si unul care, totusi, a dus la raniti.

Si totusi, capturarea acestor mici sate din regiunea Herson, cu cateva mii de locuitori, a devenit dintr-o data o mare stire internationala.

Natalia Humeniuk, purtatorul de cuvant al Comandamentului de Sud al Ucrainei, a insistat asupra unui „regim al tacerii” si le-a interzis temporar jurnalistilor sa viziteze primele linii din Herson.

Dar Berezovets a spus ca agitatia mass-media in jurul ofensivei din sud a fost o campanie coordonata de dezinformare a Ucrainei, care vizeaza fortele ruse, care se construia de cateva luni.

A avut succes in a provoca Rusia sa mute echipamente si personal pe frontul de sud, inclusiv partial din regiunea Harkov, a spus Berezovets.

„Intre timp [baietilor nostri] din Harkov li s-au oferit cele mai bune arme vestice, in mare parte americane”, a declarat el.

O parte a operatiunii speciale a implicat indepartarea informatorilor din partile controlate de fortele ucraineene in Harkov, pentru a-i impiedica sa transmita rusilor informatii despre pregatirile Ucrainei, a declarat o sursa militara care cunoaste detaliile operatiunii.

„[Informatorii] au fost aproape complet indepartati. Ei erau in mare parte civili ucraineni normali, dar erau niste agenti rusi sub acoperire ca civili ucraineni”, a spus sursa. „Rusii habar nu aveau ce se intampla.”

Ministerul rus al Apararii a confirmat retragerea, descriind-o ca o regrupare si sustinand ca fortele rusesti s-au retras din Izium si din orasul Balakliia pentru a intari fottrlr pe frontul Donetk.

„A fost efectuata o operatiune de trei zile privind retragerea si transferul organizat al grupului de trupe Izium-Balakliia pe teritoriul Republicii Populare Donetk”, a declarat purtatorul de cuvant al ministerului rus al Apararii, Igor Konasenkov.

Presa de stat rusa si bloggerii au confirmat ca soldatii rusi au fost fortati sa se retraga pe scara larga din Harkov.

Trupele ucrainene au indepartat in ultimele zile fortele ruse dintr-o serie de asezari din regiunea pe care Moscova a ocupat-o inca din primele zile ale invaziei sale.

Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat ca fortele ucrainene au eliberat peste 30 de asezari in regiunea Harkov.

Un localnic din Izium, care a preferat sa ramana anonim, a spus ca trupele ucrainene au intrat in oras. Inainte de aceasta, „fortele de ocupatie ruse s-ai retras rapid, lasand in urma munitii si echipamente”.

Recucerirea orasului Izium de catre Ucraina ar putea fi cel mai important succes al sau de la inceputul invaziei.

”Prin capturarea orasului din apropiere, Kupiansk, fortele ucrainene au reusit sa intrerupa liniile de aprovizionare pentru formatiunile ruse care controleaza zona Izium”, a declarat Serghei Kuzan, expert militar la Centrul de Securitate si Cooperare din Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: