Cum isi bate joc acum Dragnea de Dancila: „Am pus-o premier datorita talentului pe care il avea, economico-financiar”

politica

Liviu Dragnea a raspuns batjocoritor, sambata, intr-o emisiune la Realitatea Plus cand a fost intrebat de ce a instalat-o ca prim-ministru pe Viorica Dancila.

„Am pus-o premier datorita talentului pe care il avea, economico-finaciar”, a declarat Liviu Dragnea, ironic.

„Regret ca am propus-o premier. M-a dezamagit cu mai multe lucruri”, a mai spus Dragnea.

Fostul premier PSD, Viorica Dancila, s-a plans saptamana trecuta ca nimeni nu a dorit sa o angajeze dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale timp de peste un an de zile. „Eu am pierdut tot, guvernarea, partidul, am stat un an si ceva acasa, cum se poate spune ca am facut parte din sistem?”, a spus Dancila ca replica la acuzatiile lui Liviu Dragnea.

„Daca eram omul sistemului, mai pierdeam guvernarea, mai plecam din partid, mai stateam acasa cat am stat eu? E o contrazicere clara! Eu nu am vorbit niciodata cu domnul Pahontu (seful SPP, n.r.) sau cu cineva de la SPP sau SRI, in afara de relatiile interinstitutionale firesti. Nu am fost niciodata la sediul SRI, nici nu stiu unde se afla, ce sa va spun mai mult?

Eu am pierdut tot, guvernarea, partidul, am stat un an si ceva acasa, cum se poate spune ca am facut parte din sistem? E absurd! Nu cunosc sistemul, nu fac parte din sistem si s-a dovedit clar acest lucru prin ce mi s-a intamplat. Or, daca as fi facut parte din sistemul despre care vorbeste Liviu Dragnea, nu as fi avut si eu niste avantaje?”, a declarat Dancila pentru Fanatik.

Dancila a fost angajata in luna mai in functia de consilier la Banca Nationala a Romaniei.

Intrebat, in primul interviu dupa eliberare, despre activitatea fostului premier Viorica Dancila, Liviu Dragnea a afirmat ca aceasta a fost preluata total de SPP si de SRI la putin timp dupa preluarea functiei.

„Cam dupa cinci-sase luni de cand a fost numita prim-ministru, aleasa prim-ministru, desemnata si aleasa, Viorica a fost preluata total de SPP si de SRI”, a afirmat Liviu Dragnea duminica seara, la Realitatea Plus.

Intrebat daca Dancila nu a mai executat ceea ce ii solicita el, Dragnea a raspuns: „Eu nu ii ceream”.

El a mentionat ca, spre deosebire de cei doi predecesori ai sai in fruntea Executivului, Dancila nu a blocat masuri din programul de guvernare.

Intrebat daca pe Viorica Dancila o depasea functia de prim-ministru, Dragnea a raspuns ironic.

„Nu a depasit-o, pentru ca a tinut de ea. A vrut mai mult, a vrut si presedinte de partid, si candidat la prezidentiale, deci inseamna ca functia aia nu o depasea, deci era prea putin. Deci cred ca nu a depasit-o”, a afirmat Liviu Dragnea despre Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: