Cum isi subordoneaza PSD inspectoratele judetene de Politie. Un fost ministru de Interne il da de gol pe Mihai Fifor

politica

Dragos Tudorache, fost ministru de Interne in Guvernul Ciolos, dezvaluie cum actualul sef al MAI, Mihai Fifor, vrea sa perpetueze politizarea inspectoratelor judetene de politie. Mihai Fifor este si secretar general al PSD.

„PSD vrea sa limiteze durata mandatelor sefilor din Politie sub pretextul responsabilizarii. Introducerea unor mandate fixe pentru functiile de conducere din inspectoratele judetene nu va duce decat la politizarea lor, riscul fiind ca aceste mandate sa se alinieze cu ciclul politic al unei guvernari. Asta nu e responsabilizare, cum incearca ministrul interimar Fifor sa ne convinga.

Politizarea duce la deprofesionalizare, la numiri pe alte criterii decat cele de competenta. Si daca nu e clar care e pericolul unei astfel de masuri, avem cazurile dramatice de la Caracal sau Galati sau ale unor abuzuri precum cele din perioada electorala de la Topoloveni sau Targoviste. Toate, din ultimele cateva luni.

Daca domnul Fifor doreste reforma adevarata, sa faca imediat concursuri corecte pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere din inspectoratele care sunt acum conduse de sefi imputerniciti in functie si sa aduca profesionisti, nu pile si slugi politice.

Daca nu stie ce sa faca mai departe, sa se uite pe Strategia de Resurse Umane pe care am lasat-o in Minister in 2016, pusa la punct cu ajutorul specialistilor din cadrul institutiei si cu cel al reprezentantilor de sindicat.

Responsabilizarea e legata de profesionalism. De aici trebuie sa incepem: functiile se castiga pe baza de concurs, de experienta, de profesionalism. Nu prin gudurare pe langa ministrul sau partidul care se afla la putere!”, a scris Tudorache pe Facebook.

Dragos Tudorache este acum europarlamentar din partea aliantei USR PLUS.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: