Cumulul pensie-salariu s-a interzis, dar cu exceptii. Cine sunt norocosii: BNR, ANRE, ANCOM, Academia Romana. Reactia lui Ciolacu

politica

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse mai multe exceptii, printre care persoanele alese in functii de autoritate sau demnitate publica, profesorii, persoane cu functii clericale sau de specialitate artistica, membrii Academiei Romane, „persoanele care exercita un mandat in cadrul autoritatilor administrative autonome aflate sub control parlamentar si care se finanteaza integral din venituri proprii generate ca urmare a desfasurarii de activitati si operatiuni specifice”.

S-au inregistrat 215 voturi „pentru”, trei „impotriva” si 49 de abtineri.

„Persoanele care isi desfasoara activitatea in baza unui contract individual de munca, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire in functie, dupa caz, si care indeplinesc conditiile de pensionare pot continua activitatea in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, cu acordul anual al angajatorului, peste varsta standard de pensionare in conditiile prevazute de lege, in baza aceluiasi contract individual de munca, raport de serviciu sau act administrativ de numire in functie, dupa caz”, prevede proiectul privind unele masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare.

De asemenea, persoanele care continua activitatea pot solicita oricand inscrierea la pensie.

„Persoanele care isi desfasoara activitatea in baza unui contract individual de munca, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire in functie in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala si care au si calitatea de beneficiari de pensie pentru limita de varsta in sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu au obligatia ca, in termen de 30 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sa isi exprime in scris optiunea pentru continuarea activitatii in baza aceluiasi contract individual de munca, raport de serviciu sau act administrativ de numire, dupa caz, ori pentru incetarea contractului individual de munca, raportului de serviciu sau incetarea ocuparii functiei in care au fost numite in baza actului administrativ de numire, dupa caz. Continuarea activitatii se realizeaza pe baza cererii aprobate de catre angajator. Mentinerea in activitate se realizeaza cu acordul anual al angajatorului”, stabileste actul normativ, citat de Agerpres.

Potrivit proiectului, cei care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, sunt beneficiari ai pensiilor militare de stat sau ai pensiilor de serviciu se pot incadra, potrivit legii, pe durata determinata sau nedeterminata, dupa caz, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, insa li se va suspenda plata pensiei pe durata exercitarii activitatii.

Proiectul introduce mai multe exceptii la interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. Astfel, aceste prevederi nu se vor aplica:

a) persoanelor alese in functii de autoritate sau demnitate publica, precum si celor pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie;

b) personalului didactic de predare din invatamant pensionat, incadrat/reincadrat in conditiile legii;

c) personalului de ingrijire angajat prin plata cu ora de catre autoritatile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor varstnice, potrivit art.8 din Legea asistentei sociale nr.292/2011;

d) copiilor beneficiari de pensie de urmas, precum si persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate gradul III cu drept de munca;

e) personalului de specialitate medico-sanitar din unitatile sanitare, de asistenta medico-sociala si din institutiile sau autoritatile publice;

f) asistentilor personali prevazuti de Legea nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

g) asistentilor maternali;

h) persoanelor care ocupa functii clericale sau functii de specialitate artistica;

i) membrilor Academiei Romane.

Actul normativ mai prevede ca „persoanele care exercita un mandat in cadrul autoritatilor administrative autonome aflate sub control parlamentar si care se finanteaza integral din venituri proprii generate ca urmare a desfasurarii de activitati si operatiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate pana la finalizarea mandatului in exercitiu la data intrarii in vigoare a prezentei legi”.

Camera Deputatilor este for legislativ decizional.

Reactia premierului Ciolacu

Intrebat ce cauta angajatii BNR printre exceptii, Ciolacu a declarat ca se teme ca are cine sa mai conduca Banca Nationala.

”Nu exista dedicatii intr-o lege, pentru ca altfel il nominalizam pe guvernator. Exista niste institutii in mandat, cine conducea BNR-ul, daca maine este promulgata legea? Cine ar fi condus? Daca toti de la BNR au cumul de pensie cu salariu! Nu pot eu ca legiuitor sa iau dreptul unui om la un drept castigat”, a spus Ciolacu.

”Totusi, presedintele Senatului, Nicolae Ciuca, a fost seful Armatei Romaniei. Mai avem un coleg care a fost seful Armatei Romane. Daca vrem sa calcam absolut cu totul in picioare, sa nu ne asteptam sa fim respectati. Pe de alta parte, exista niste oameni alesi de Parlament in anumite mandate. Daca vrem sa decapitam astazi BNR si toate institutiile din subordinea Parlamentului pentru ca asa avem noi chef si sa luam un drept unor oameni, gresim fundamental. Cred ca rostul nostru e sa aduce echilibru si respect”, a spus anterior Ciolacu in Parlament.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: