Curtea Penala Internationala a anuntat ca i-a fost spart sistemul informatic

externe

Curtea Penala Internationala (CPI) din Haga a anuntat, marti, ca sistemul sau informatic a fost spart, o bresa a uneia dintre cele mai importante institutii internationale din lume, care gestioneaza informatii extrem de sensibile despre crimele de razboi, transmite Reuters.

CPI a declarat ca a detectat activitate neobisnuita in reteaua sa de calculatoare la sfarsitul saptamanii trecute, ceea ce a determinat un raspuns care este inca in desfasurare. Un purtator de cuvant a refuzat sa comenteze cat de grav a fost incidentul, daca a fost complet rezolvat sau cine ar putea fi in spatele lui.

„Au fost luate masuri imediate pentru a raspunde acestui incident de securitate cibernetica si pentru a-i atenua impactul”, a spus CPI intr-o scurta declaratie.

CPI este tribunalul permanent pentru crime de razboi din orasul olandez Haga, infiintat in 2002 pentru a judeca crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii. Procurorii de la tribunal efectueaza in prezent 17 anchete in situatii din Ucraina, Uganda, Venezuela, Afganistan sau Filipine.

In martie, instanta a ajuns pe prima pagina a ziarelor cand a emis un mandat de arestare pe numele presedintelui rus Vladimir Putin, sub suspiciunea ca ar fi deportat ilegal copii din Ucraina. Kremlinul respinge acuzatiile si competenta instantei.

Documentele extrem de sensibile ale CPI ar putea include orice, de la probe penale pana la numele martorilor protejati, desi instanta nu a dezvaluit ce parte a sistemelor sale a fost accesata.

Instanta a declarat ca este in proces de „analizare si atenuare a impactului acestui incident” cu ajutorul guvernului olandez. De asemenea, a spus ca ia masuri pentru a-si consolida securitatea cibernetica.

Un purtator de cuvant al Ministerului olandez al Justitiei a confirmat ca Centrul National de Securitate Cibernetica al tarii sprijina ancheta, dar a refuzat sa comenteze mai departe.

Presedintele baroului CPI, Marie-Helene Proulx, a declarat ca avocatii inculpatilor si victimelor au fost afectati „la fel ca personalul instantei” de masurile de securitate nespecificate luate ca raspuns la incident.

„Laudam eforturile facute in securizarea sistemelor informationale ale instantei si speram ca situatia va fi rezolvata prompt”, a spus ea.

Potrivit Agentiei olandeze de informatii (AIVD) a declarat in raportul sau anual din 2022 ca ICC este „de interes pentru Rusia, deoarece investigheaza posibile crime de razboi ale Rusiei in Georgia si Ucraina”. In iunie 2022, AIVD a dezvaluit ca a gasit un agent militar rus care se dadea drept brazilian in incercarea de a se infiltra in institutie.

In august 2023, procurorul Karim Khan a spus ca atacurile cibernetice ar putea face parte din viitoarele investigatii privind crimele de razboi. El a avertizat ca tribunalul in sine ar putea fi vulnerabil si ar trebui sa-si consolideze apararea.

„Dezinformarea, distrugerea, alterarea datelor si scurgerea de informatii confidentiale pot obstructiona administrarea justitiei la CPI si, ca atare, pot constitui infractiuni din jurisdictia CPI care ar putea fi investigate sau urmarite penal. Dar prevenirea ramane mai buna decat vindecarea”, a scris el intr-un raport finantat de Microsoft.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: