Dacian Ciolos anunta interventia UE: „Cifrele anuntate de Dragnea si Guvern nu sunt reale, suntem in criza bugetara”

news

 Presedintele PLUS,Dacian Ciolos, a declarat, sambata, la Digi24, ca cifrele anuntate de GUvernul PSD-ALDE privind deficitul bugetar nu sunt reale. El anunta ca reprezentantii Comisiei Europene vor interveni pentru a solicita sa revada cifrele. „Va exista o presiune din partea Comisiei Europene, pentru a nu pune in pericol economia Romaniei, care poate avea efecte si asupra economiei Europei”, a mentionat Ciolos.

Intrebat daca deficitul bugetar anuntat de Guvern este real, Ciolos a negat.  „Nu are cum sa fie cel real. Din cate stiu, in calculele deficitului, care include nu doar cheltuieli, ci si angajamente de plati facute de guvern, deci bani cu adevarat angajati, care nu mai sunt ai guvernului, aceste cifre luate laolalta ne duc cu siguranta peste 3%. Vorbim de 2018″, a mentionat fostul premier.

Intrebat de unde are aceste informatii, el a raspuns: „Din calcule simple, facute cu expertii nostri, asa cum sigur le-au facut si altii, si foarte probabil aceste lucruri, daca nu le publica institutiile romanesti, le publica cele europene, pentru ca exista o monitorizare a statelor membre a modului in care se cheltuie banii publici.

Cand exista acesta depasire de deficit, va exista o presiune din partea Comisiei Europene, pentru a nu pune in pericol economia Romaniei, care poate avea efecte si asupra economiei Europei. Chiar daca nu suntem in zona euro, vor exista solicitari de a revedea cifrele. Au fost discutate anul trecut, cand Teodorovici anunta inghetari de cheltuieli cu administratia, blocari de posturi.

Stiu ca sunt institutii publice care nu mai fac angajari sau au posturi blocate. Arata ca guvernul e in dificultate. Stiu ca au fost pensii platite cu intarziere, in decembrie au fost platite in ianuarie. Guvernul incearca sa gaseasca subterfugii in care sa ascunda o realitate. Dar aceasta realite va iesi la suprafata mai devreme decat mai tarziu si de aia spuneam ca suntem intr-o criza bugetara. Nu suntem inca intr-o criza economica, criza poate fi evitata, dar guvernul PSD ne-a adus in criza bugetara.”

Ministerul Finantelor Publice a publicat vineri seara, in jurul orei 22.00, un nou proiect de buget cu un deficit bugetar cu 1,3 miliarde de lei mai mare decat in varianta initiala, cea publicata la 31 ianuarie.

„Bugetul de stat se stabileste la venituri in suma de 164.543,4 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 258.735,1 milioane lei credite de angajament si in suma de 200.700,2 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 36.156,8 milioane lei”, se arata in proiectul de buget publicat vineri seara, 8 februarie pe site-ul Finantelor.

In schimb, in proiectul publicat joi 31 ianuarie, veniturile erau in suma de 164.727,9 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 254.115,1 milioane lei credite de angajament si in suma de 199.584,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 34.856,8 milioane lei.

Astfel, deficitul a fost majorat cu 1,3 miliarde de lei, veniturile reduse cu 184,5 milioane de lei, iar cheltuielile au fost crescute cu 4,62 miliarde de lei cele pe credite de angajament si cu 1,1155 miliarde de lei acelea pe credite bugetare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: