Dan Barna anunta ca UDMR i-a pacalit pe aliati: „Nu mai sunt de acord cu ce au fost de acord la semnarea programului de guvernare. Le-am spus ca au aceeasi pozitie ca PSD in privinta desfiintarii Sectiei Speciale”

politica

Viceprim-ministrul Dan Barna se arata nemultumit de decizia UDMR de a sustine mutarea la Parchetul General a Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ) si nu desfiintarea acesteia, el aratand ca „de asta e frustrarea foarte mare si de asta e, cumva, o revolta pentru ca am cazut de acord ca se desfiinteaza SIIJ, toata lumea a fost de acord cand am facut programul de guvernare, inclusiv colegii de la UDMR”.

„Este o nemultumire foarte mare, pentru ca este un subiect mult mai important decat o pozitionare conjuncturala. (…) Propunerea UDMR-ului exact asta spune: da, o desfiintam, dar o mutam pe toata la Parchet si schimbam placuta pe usa. (…) De asta e frustrarea foarte mare si de asta e, cumva, o revolta pentru ca am cazut de acord ca se desfiinteaza SIIJ, toata lumea a fost de acord cand am facut programul de guvernare, inclusiv colegii de la UDMR, si in programul de guvernare scrie exact asta, ca se intorc competentele la parchete cum era inainte si acuma colegii din UDMR cumva nu mai sunt de acord cu ceea ce au fost de acord la semnarea programului de guvernare”, a afirmat Dan Barna, miercuri seara, la Digi 24, citat de news.ro.

Barna a aratat ca mentinerea Mecanismului de Cooperare si Verificare pe justitie si faptul ca Romania nu va intra in zona Schengen este „un cost foarte mare pe care intreaga Romanie trebuie sa-l plateasca pentru ca partenerii de coalitie de la UDMR considera ca desfiintarea Sectiei speciale poate sa insemne o gaselnita din asta, o romaneasca sau o ungureasca in care o desfiintam, dar de fapt doar o mutam cu totul la Parchetul General”.

Intrebat daca, in opinia sa, UDMR este in acord cu PSD pe acest subiect, vicepremierul Dan Barna a raspuns afirmativ, precizand ca le-a transmis acest lucru celor de la UDMR „in diverse forme”.

„Intrebati-i pe colegii nostri de coalitie de la UDMR de ce au aceasta pozitie”, a adaugat Barna.

El a mentionat ca desfiintarea SIIJ nu se poate realiza fara sprijinul UDMR.

El a aratat ca, „in varianta pesimista”, problema legata de desfiintarea Sectiei Speciale „se poate rezolva in septembrie”, iar ipoteza „optimista” ar fi cea in care aceasta ar fi desfiintata peste doua saptamani.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: