Dancila a dat socoteala, pana la urma: „Am raspuns la toate cele 18 intrebari ale lui Timmermans”

news

Premierul Viorica Dancila a anuntat, marti, ca i-a trimis prim-vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, raspunsurile la intrebarile privind modidicarea legilor justitiei.

„Am raspuns la toate cele 18 intrebari pe care le-a ridicat dl prim-vicepresedinte Frans Timmermans. Maine vor pleca catre Bruxelles si vom avea o discutie cu dumnealui dupa ce va vedea raspunsul detaliat pe fiecare obiectiv in parte”, a declarat Viorica Dancila.

Prim vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a solicitat, la inceputul lunii octombrie, premierului Viorica Dancila ca pana la 1 noiembrie sa raspunda la un set de 18 intrebari punctuale privind modificarile codurilor penale si de procedura penala.

Prima intrebare vizeaza modificarea articolului 305 din CPP, referitor la inchiderea investigatiei penale dupa un an, daca nu a fost identificat un suspect in cauza. CE doreste sa stie in ce conditii investigatia poate continua si in ce masura victimele infractiunii investigate pot contesta decizia de inchidere a dosarului, conform art 11 din Directiva Europana 29/2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor criminalitatii.

Celelalte intrebari vizeaza intre altele modificarile la articolele 307, 99, 92,145,249,15,103,146,223,249,153 din CPC, 175, 16, 154, 155, 295, 297 din CP. Toate intrebarile sunt tehnice si arata o perfecta intelegere a legislatiei penale din Romania, dar si a efectelor pe care fiecare dintre modificari le poate avea.

Pe langa Directiva 29, exista temeri ca sunt incalcate si directivele 1371/2017 privind combaterea fraudelor indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal precum si Directiva 42/2014 privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana.

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, in Parlamentul European, ca vor fi folosite toate mijloacele de catre Comisia Europeana pentru a regla situatia din Romania, fie ca este vorba despre Mecanismul de Cooperare si Verificare, fie ca sunt alte metode.

„Daca sunt adoptate fara corectii, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justitiei in combaterea coruptiei. Veti vedea si in noiembrie ce s-a scris in MCV, fata de ianuarie 2018. Situatia s-a deteriorat. Presedintele Juncker si cu mine am facut declaratii in care ne-am exprima ingrijorarea. In timp ce vom continua sa urmarim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autoritatile romane, vreau sa va spun ca vom vedea daca exista conflicte in ceea ce priveste legile justitiei si combaterea coruptiei”, a spus Timmermans, pe 3 octombrie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: