Dancila se declara jignita de afirmatiile presedintelui Iohannis, sustine ca nicio femeie nu ar trebui sa se confrunte cu astfel de „acuzatii”

politica

Premierul Viorica Dancila a declarat, luni, ca au „uimit-o” declaratiile sefului statului, catalogand afirmatia „femeia aceasta sau nu cunoaste functionarea statului” drept un „atac”. „Aceste lucruri nu fac decat sa adanceasca groapa, sa adanceasca falia dintre institutia prezidentiala si primul ministru si cred ca este ceea ce ne trebuie cel mai putin in aceasta perioada”, a spus ea.

„Daca domnul presedinte va avea disponibilitatea, daca va dori sa discutam despre aceste doua numiri, asa cum am procedat de fiecare data, voi avea toata deschiderea de a purta aceasta discutie. Daca nu, nu avem decat o alternativa, aceea de a astepta hotararea Curtii Constitutionale, pentru ca am vazut ca domnul peresedinte nu vrea sa faca nicio nominalizare pana la decizia Curtii Constitutionale”, a afirmat Viorica Dancila.

Dancila a adaugat ca au „uimit-o” declaratiile presedintelui Klaus Iohannis referitoare la acest subiect.

„Legat de acest lucru, m-a uimit foarte mult si cred ca acest lucru nu trebuie sa se mai intample, declaratiile domnului presedinte care pornind de la aceste nominalizari, care sunt atributul primului-ministru, a venit cu acele acuzatii si cu acele jigniri, sa spun, care nu trebuie facute nu numai de presedintele Romaniei, dar cred ca de nimeni si impotriva nu numai a unei femei prim-ministru, ci impotriva oricarei femei. Deci aceasta atitudine mi se parte o atitudine care nu trebuie sa o aiba presedintele Romaniei. Aceste lucruri nu fac decat sa adanceasca groapa, sa adanceasca falia dintre institutia prezidentiala si primul ministru si cred ca este ceea ce ne trebuie cel mai putin in aceasta perioada in care ministrii au inceput sa preia presedintia Consiliului Uniunii Europene”, a spus Dancila.

Intrebata care declaratie a presedintelui Klaus Iohannis este, in opinia sa, un atac la o femeie, Dancila a facut referire la sintagma „femeia aceasta sau nu cunoaste functionarea statului”, pe care a catalogat-o drept un „atac”.

„Cred ca nu presedintele trebuie sa faca o evaluare nici a primului ministru, nici a ministrilor Guvernului. Nici acele afirmatii atat de despre despre Guvern si care s-au dovedit ca nu sunt conforme cu realitatea”, a spus ea.

Aceasta a precizat ca a discutat telefonic cu presedintele Klaus Iohannis si ca asteapta motivatia pentru refuzul acestuia de a numi ministrii nominalizati si ca se astepta ca „pe baza respectului reciproc si a normalitatii” sa primeasca o explicatie legata de refuzul lui Iohannis.

„Daca domnul presedinte spunea ca sunt motive temeinice sa nu accepte una din propunerile noastre atunci luam in calcul poate chiar poate schimbarea uneia dintre propuneri. Dar din pacate nici pentru prima data, nici la a doua nominalizare, nu am avut nicio explicatie, nici pentru timpul pierdut sau intarzierea pe care o avem si in prezent, nici pentru faptul ca au fost refuzate primele doua propuneri”, a spus Dancila.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, dupa ce premierul Viorica Dancila a sesizat CCR cu privire la blocarea numirii unor ministri, ca raspunsul Curtii Constitutionale nu va rezolva problema, problema fiiind in opinia sa ca Romania nu are prim-ministru. El a precizat ca, daca s-a ajuns in acesta faza, in cazul remanierii va astepta decizia Curtii, fara a mai face vreun alt demers. Ulterior, raspunzand intrevarilor jurnalistilor, Klaus Iohannis a afirmat ca Guvernul Romaniei este ”condus de infractorul Dragnea prin interpusi”. In plus, seful statului a afirmat ca Viorica Dancila nu a prezentat niciun motiv al schimbarii ministrilor, revocarea fiind o sanctiune politica. ”Doamna prim-ministru confunda Guvernul cu Partidul”, sustine Klaus Iohannis care precizeaza ca acest tip de regim s-a incheiat in 1989.

Acesta a afirmat ca se astepta sa fie sunat de Viorica Dancila pentru a fi intrebat daca a luat o decizie si sustine ca aceasta ”pur si simplu nu intelege cum functioneaza statul”.

”Sincer, as fi asteptat in toata aceasta perioada, asa, printre vizitele pe care le face doamna prim-ministru in strainatate, macar sa ma sune sau sa ma caute si sa intrebe: „Domnul presedinte, de ce nu ne dati un raspuns, care este problema?”. Aceasta doamna pur si simplu nu intelege cum functioneaza statul. Noi nu suntem pusi aici sa ne trimitem hartii scrise de secretari, secretare sau alti colaboratori. Asta este simplu de facut. Noi suntem pusi aici pentru a rezolva problemele statului, pentru a rezolva problemele Romaniei, ori asta se face inclusiv prin colaborare si prin dialog institutional”, a mai spus Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: