Decizia senatorilor de a salva MAFIA doctoratelor provoaca o DEMISIE de rasunet

politica

Presedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a demisionat, acesta declarand, marti, pentru News.ro ca a renuntat la functie in conditiile in care Senatul a votat legea privind plagiatul, iar el nu vrea sa conduca o „institutie decorativa”.

„Mi-am dat demisia. Nu are rost sa raman in fruntea unei institutii decorative”, a declarat Viorel Barbu, pentru News.ro.

El a precizat ca a luat decizia de a demisiona din functia de presedinte al Consiliului National pentru Atestarea Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) dupa votul din Senat privind plagiatul.

Viorel Barbu era la conducerea CNATDCU din 16 iunie, cand a fost ales prin votul membrilor Consiliului. El a fost ales la conducerea CNATDCU dupa ce in 10 iunie ministrul Educatiei aprobase noua componenta a acestui for.

Senatorii a respins, luni, cu 90 voturi pentru, 12 impotriva si sase abtineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind plagiatul, fiind mentinute modificarile comisiei de invatamant, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi facuta de Senatul universitatilor, nu de ministrul Educatiei, CNATDCU ramanand o instanta de recurs. Proiectul a trecut de Senat, in calitate de for decizional, cu un raport de adoptare in forma initiala a legii, fiind respinsa cererea de reexaminare a sefului statului, dupa ce si la Camera Deputatilor cererea presedintelui a fost respinsa, nefiind intrunit numarul necesar de voturi.

Reprezentantul Guvernului, Laurentiu Vlad, secretar de stat in Ministerul Educatiei, a transmis ca ”modificarile legislative introduse, desi declarativ au ca scop descentralizarea, risca sa submineze calitatea invatamantului superior”.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, luni seara, ca decizia Senatului prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul „risca sa afecteze” verificarea impartiala a acuzatiilor in aceste cazuri si considera ca graba senatorilor de a opera modificari, fara dezbateri, este „suspecta”.

„In cazurile in care exista indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate dupa criterii transparente. Decizia de astazi a Senatului risca sa afecteze verificarea impartiala a acuzatiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese in ultimii ani. Este cel putin suspecta graba cu care s-a actionat pentru modificarea Legii educatiei, fara o discutie pe fond, intr-un moment in care toata lumea asteapta integritate si performanta”, afirma presedintele, intr-un mesaj pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: