Decizie definitiva in dosarul „Santaj la Antena” – Voiculescu si Sorin Alexandrescu si-au aflat sentinta

politica

Dan Voiculescu a fost achitat, miercuri, definitiv de instanta suprema, in dosarul de santaj Antena Group- RCS&RDS. Camelia Voiculescu, fiica sa, a fost condamnata la un an si sase luni cu suspendare pentru complicitate la santaj. Sorin Alexandrescu, condamnat la patru ani si sase luni.

Judecatorii ICCJ au decis si achitarea lui George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, si condamnarea la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru Serban Pop, fostul sef al ANAF. In ceea ce priveste persoanele juridice SC Intact si Antena Group, au fost achitate pentru complicitate la santaj. In cazul Antena Group, pentru santaj, s-a dispus aplicarea unei amenzi penale de 200.000 lei si publicarea sentintei timp de o luna, de zece ori, in intervalul 18.00-20.00, scrie Mediafax.

La ultimul termen, procurorii au cerut pedepse mai mari pentru inculpati, iar acestia au cerut achitarea, in ultimul cuvant.

Astfel, DNA a cerut o pedeapsa intre mediu si maximum, adica 9 ani si 4 luni, cu executare, pentru fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, acuzat de santaj. Procurorii au cerut instantei sa aiba in vedere numarul mare de acte materiale, faptul ca Sorin Alexandrescu a savarsit fapta printr-un trust de presa, valoarea foarte mare, dar si conduita inculpatului, respectiv faptul ca a negat fapta de care e acuzat. In prima instanta, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis condamnarea lui Sorin Alexandrescu la trei ani si sase luni de detentie.

Pentru Camelia Voiculescu, acuzata de complicitate la santaj, procurorii au cerut, vineri, o pedeapsa cu executare orientata spre mediu, cu inlaturarea circumstantelor atenuante, avand in vedere ca a incercat sa influenteze martorii. In prima instanta, Camelia Voiculescu a primit doi ani de inchisoare cu suspendare.

In ceea ce-l priveste pe Dan Voiculescu, DNA a solicitat o pedeapsa orientata spre mediu, respectiv intre 7 si 12 ani. In prima instanta, judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au decis condamnarea lui Dan Voiculescu la doi ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la santaj.

Totodata, pentru Antena Group SA, a fost solicitata majorarea amenzii penale la 500.000 de lei.

Sorin Alexandrescu a sustinut ca este victima unei inscenari. „Astazi am acelasi sentiment pe care l-am avut acum patru ani de zile si respectiv ca sunt victima unei inscenari. Acum 4 ani, cand asteptam sa intru in sala de judecata aceeasi persoana mi-a spus de 20 de ori: spune-mi tot ce stii despre Dan si Camelia Voiculescu”, a declarat Sorin Alexandrescu, in ultimul cuvant in fata magistratilor.

Pe de alta parte, Camelia Voiculescu a sustinut ca procurorii vor sa ajunga la tatal ei.

„Tot la tata vor sa ajunga si o pot face numai prin noi. Ar fi incorect ca Sorin sa plateasca pentru ceva ce nu a facut. Dupa parerea mea, Bendei a recunoscut ca l-a provocat. El nu a avut curajul sa vina macar o singura data sa spuna in fata dumneavoastra cat a suferit, probabil v-ati fi dat seama cat mintea. Nu am discutat niciodata cu Sorin despre intalnirile cu Bendei”, a declarat Camelia Voiculescu.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, si fiica sa Camelia au fost trimisi in judecata la 1 octombrie 2013, alaturi de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, si de fostul sef ANAF Serban Pop. Sorin Alexandrescu este acuzat de santaj, iar Dan Voiculescu si fiica sa, de complicitate la aceasta infractiune. Serban Pop, presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, in orice mod, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.In acelasi dosar este judecat, pentru complicitate la santaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, in calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, in mod repetat si gradual, acte de constrangere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, astfel incat sa il determine sa urmeze conduita impusa de el. Semnarea contractului in conditiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durata de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instantelor, oprirea campaniei media impotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vatamata si a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arata anchetatorii.

Faptele de coruptie cu care ar fi fost amenintat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, in care se fac cercetari fata de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS si alte persoane.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: