Decizie definitiva, s-a anulat pedeapsa pentru milionarul Nelu Iordache. El fusese condamnat la 12 ani si 6 luni inchisoare

news

Curtea de Apel Bucuresti a dispus incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri Nelu Iordache, fiind anulata o pedeapsa de 12 ani si 6 luni inchisoare primita de acesta la instanta de fond in dosarul delapidarii companiei de transport aerian Blue Air.

Judecatorii sustin ca faptele de care era acuzat Nelu Iordache s-au prescris, fiind aplicata in acest sens o decizie a Curtii Constitutionale adoptata in mai 2022.

Astfel, pe 26 mai 2022, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional un articol din Codul penal care permitea procurorilor sa intrerupa cursul prescriptiei prin administrarea de noi probe, aminteste Agerpres. CCR a stabilit ca, intre 25 iunie 2018 si 30 mai 2022, nu a existat o legislatie in vigoare care sa permita intreruperea prescrierii faptelor in cazul dosarelor penale.

De aceasta reglementare vor beneficia mii de inculpati. Printre cei care au scapat deja de condamnari se afla Dorin Cocos, Mihai Chirica sau fosti sefi din ANRP, iar altii au iesit din inchisoare: Adrian Mititelu si Bogdan Olteanu.

In dosarul Blue Air, magistratii au decis incetarea procesului penal si in cazul lui Ali Imad, administrator de firme, care avea o condamnare de 7 ani inchisoare pentru complicitate la evaziune fiscala.

„In baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.b C.pen., la decizia nr. 358/2022 a Curtii Constitutionale, inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului Iordache Nelu pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in forma continuata. In baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.d C.pen., la decizia nr.358/2022 a Curtii Constitutionale, inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului Iordache Nelu pentru savarsirea infractiunii de delapidare in forma continuata”, se arata in decizia magistratilor de la CAB.

Pe de alta parte, judecatorii au admis, in parte, actiunea civila formulata de statul roman, reprezentat de ANAF, si i-a obligat in solidar pe Nelu Iordache, Ali Imad si compania Bata Sky Imobiliare SA (fosta SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.972.252 lei reprezentand TVA dedusa in mod nelegal la care se adauga obligatiile accesorii.

Decizia instantei este definitiva.

Este vorba de dosarul in care Nelu Iordache a fost trimis in judecata de DNA, in iunie 2018, pentru evaziune fiscala si delapidare, fiind acuzat ca a inregistrat in contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achizitii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul roman cu 2 milioane euro.

Nelu Iordache primise o condamnare la Tribunalul Bucuresti, in martie 2021, de 12 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si delapidare.

In acelasi dosar, Ali Imad, administrator de firme, avea o pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru complicitate la evaziune fiscala, iar compania Bata Sky Imobiliare SA trebuia sa plateasca o amenda penala de 30.000 lei.

In dosar au mai fost implicate alte doua persoane – Mioara (fosta Stancu) Baluta, la data faptei angajata in cadrul unei banci, si Luiza Maria (fosta Cristescu) Ilie, achitate la instanta de fond.

Potrivit DNA, in perioada februarie – aprilie 2011, Nelu Iordache a inregistrat in contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA (fosta SC Blue Air Transport Aerian SA), achizitii fictive de materiale publicitare promotionale in valoare totala de 46.356.636 lei, din care TVA in cuantum de 8.972.252 lei.

„Prin aceste demersuri, Iordache ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentand TVA dedusa in mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achizitionate de la doua societati administrate de Ali Imad”, preciza DNA.

Ulterior, pana in luna ianuarie 2014, Nelu Iordache si-ar fi insusit in mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care ar fi „justificat-o” prin simularea unui imprumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA, iar in acest sens, ar fi incheiat un contract prin care a atestat in mod neadevarat ca a imprumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.

„Acest contract ar fi generat, in sarcina societatii, o obligatie de restituire a sumei respective in favoarea lui Iordache, desi in realitate firma nu a incasat niciodata vreun ban, in modalitatea de mai sus”, mai spun procurorii.

Nelu Iordache se afla in prezent in penitenciar, unde executa o condamnate definitiva de 11 ani si 9 luni de inchisoare intr-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru constructia autostrazii Nadlac – Arad. El mai are o condamnare definitiva de 6 ani pentru nereguli in modernizarea Transalpina.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: