Dementa PSD depaseste orice limita. Premierul Dancila, obligata de Dragnea sa adreseze solicitari oficiale Comisiei Europene in legatura cu „lista neagra”

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, luni, ca premierul Dancila a adresat o scrisoare oficiala Comisiei Europene prin care va solicita „clarificari” privind existenta unei „liste negre” cu persoane care ar fi trebuit sa fie condamnate.

„In legatura cu temele care au aparut in spatiul public, si anume acea lista- document MCV de persoane care erau in diverse faze ale unor proceduri judiciare, dosare sau procese pe rol, doamna prim ministru ne-a informat ca Guvernul si/sau Ministerul Justitiei vor transmite o scrisoare de solicitare, de clarificare la Comisia Europeana in legatura cu acest document. Sa aflam cu totii ce a stat la baza intocmirii acestei liste, care sunt informatiile pe care s-au bazat si de ce s-a facut aceasta solicitare, pentru ca deja din ce in ce mai multi din cei care si-au exprimat un punct de vedere considera ca aia a fost o imixtiune brutala in actul de justitie din Romania. Se poate spune chiar ca era inducerea unei directii ca acele persoane trebuie sa fie neaparat condamnate. Noua ni se pare ceva fara precedent, foarte grav si din acest motiv sustinem demersul pe care l-a anuntat dna prim ministru

Doamnna prim-ministru ne-a informat ca va face o analiza din 1012 pana astazi daca au fost nume in vreun document emis de Comisia Europeana”, a declarat Dragnea nu sedinta Biroului Permanent al PSD.

Antena 3 a prezentat, duminica seara, in emisiunea lui Gadea, un document al Comisiei Europene, din 10.10.2012, adresat Guvernului Romaniei in care se prezinta mai multe solicitari legate de indeplinirea MCV. Oficialii europeni au cerut amanunte despre stadiul proceselor in care erau implicati politicieni si afaceristi de varf ai tarii: Gheorghe Copos, Adrian Nastase, Serban Bradisteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remes, Dan Voiculescu, George Becali, Catalin Voicu, Tudor Chiuariu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: