Desfiintarea Sectiei Speciale, prima conditie pentru ca USR sa sustina Guvernul Orban. USR isi redefineste prioritatile

politica

Deputatul USR Stelian Ion anunta ca prima conditie pentru ca USR sa sustina un guvern al PNL este sa fie desfiintata Sectia Speciala.  El a identificat si alte cateca probleme stringente. „Daca dl. Ludovic Orban nu isi asuma rezolvarea urgenta, pana cel tarziu la sfarsitul lunii noiembrie, a acestor probleme, consider ca orice discutie referitoare a acordarea unui vot de incredere devine inutila”, spune Ion.

„In cazul in care nu se doreste adoptarea acestor modificari prin OUG, ele pot fi facute, cu mandatul pe masa, prin angajarea raspunderii guvernului. Ne aflam intr-o situatie de blocaj in parlament, exista urgenta, iar noul guvern ar trebui sa isi asume aceste modificari, chiar cu riscul promovarii si adoptarii unei motiuni de cenzura. (…) Daca aceste conditii minimale nu sunt acceptate, daca se doreste doar bifarea lor pe o foaie de parcurs fara termene precise si sunt lasate la latitudinea parlamentului este clar ca aceste probleme vor persista si dupa desemnarea noului premier, ceea ce este inacceptabil”, scrie Stelian Ion pe Facebook.

Postarea integrala:

Orice discutie referitoare la sustinerea unui nou guvern ar trebui sa plece de la asumarea rezolvarii a 3 probleme stringente:

1. Desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si evitarea pensionarii anticipate a mii de magistrati incepand cu 1 ianuarie 2020, care ar putea arunca intregul sistem judiciar in colaps.

2. Alegerea primarilor si presedintilor de consilii judetene in 2 tururi. Debaronizarea Romaniei este o prioritate absoluta acum, nu incepand cu 2024, or daca nu se produce o schimbare legislativa inainte de sfarsitul acestui an, batalia este pierduta pentru inca un mandat, ceea ce, in ciuda discursului public, poate fi convenabil PNL pentru ca au multi primari avantajati de actualul sistem.

3. Abrogarea Legii recursului compensatoriu. Astazi probabil ca in Romania vor fi eliberati alti si alti criminali, talhari si violatori in baza acestei legi odioase.

Daca dl. Ludovic Orban nu isi asuma rezolvarea urgenta, pana cel tarziu la sfarsitul lunii noiembrie, a acestor probleme, consider ca orice discutie referitoare a acordarea unui vot de incredere devine inutila.

De asemenea, asumare si pregatirea alegerilor anticipate nu reprezinta un punct asupra caruia sa revenim. Ca aceasta procedura ar putea fi blocata pe parcurs in parlament este o cu totul alta chestiune, dar asta nu inseamna abandonarea discutiilor si demersurilor concrete facute in acea directie.

Aceste modificari trebuie efectuate fie prin ordonanta de urgenta, fie prin angajarea raspunerii guvernului.

Sigur ca ar fi fost de preferat ca aceste proiecte sa fie adoptate de parlament, sigur ca avem o mare problema cu abuzul de OUG-uri, dar pana la o viitoare revizuire a Constitutiei care sa elimine acest instrument, avem niste probleme foarte grave, care trebuie rezolvate urgent, iar parlamentul este blocat. Comisia juridica nu a mai fost convocata de pesedisti de saptamani intregi tocmai pentru a nu dezbate si rezolva problema legii recursului compensatoriu, pentru a nu dezbate initiativa cetateneasca Fara penali in functii publice s.a.

In ciuda modului neinspirat de formulare a intrebarilor la referendumul promovat de Presedinte, rezultatul acestui referendum nu impiedica, implacabil, emiterea unei OUG pe legile justitiei. Prin Hotararea CCR nr. 2/2019 de validare a acestui referendum, Curtea a subliniat in mod lipsit de echivoc faptul ca efectul referendumului este unul politic, nicidecum juridic. Desi autoritatile sunt obligate sa tina cont de el, avand in vedere caracterul consultativ, neclaritatea intrebarilor, si vointa reala a votantilor acest referendum nu poate avea efectele contrare scopului in care a fost promovat si in care s-a dat votul. Scopul a fost acela de a opri OUG-urile de amnistie, gratiere, modificare a legislatiei penale si a legilor justitie in sensul slabirii justitiei, in dezacord cu recomandarile Comisiei de la Venetia, ale GRECO si ale Constitutiei Romaniei, nicidecum nu a fost in sensul blocarii oricarei posibilitati de corectare rapida a acestor legi. Pe de alta parte, aceste aspecte au fost dezbatute intens si in parlament, si la nivel de MJ, CSM, dar si in societate. Asadar nu sunt chestiuni noi, care sa ia prin surprindere pe cineva. Opiniile fiecarei parti sunt binecunoscute.

In cazul in care nu se doreste adoptarea acestor modificari prin OUG, ele pot fi facute, cu mandatul pe masa, prin angajarea raspunderii guvernului. Ne aflam intr-o situatie de blocaj in parlament, exista urgenta, iar noul guvern ar trebui sa isi asume aceste modificari, chiar cu riscul promovarii si adoptarii unei motiuni de cenzura.

Guvernul Dancila va fi fost deja plecat de la Palatul Victoria si vom fi facut un pas important inspre alegerile anticipate. Pana la rezolvarea crizei guvernamentale si parlamentare Ludovic Orban, si nu Dancila, ar fi cel care ar exercita functia de premier.

Daca aceste conditii minimale nu sunt acceptate, daca se doreste doar bifarea lor pe o foaie de parcurs fara termene precise si sunt lasate la latitudinea parlamentului este clar ca aceste probleme vor persista si dupa desemnarea noului premier, ceea ce este inacceptabil.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: