Dezechilibru major, 90% dintre romani castiga sub 4.000 lei/luna. Salariul mediu in Romania este insa de 4.600 lei/luna, conform INS

analize

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene Adrian Caciu a declarat, vineri, ca 90% din populatia Romaniei castiga sub 4.000 lei pe luna. Institutul National de Statistica a anuntat, in august, ca salariul mediu net in Romania este de 4.600 de lei.

Caciu a facut aceste declaratii in contextul criticilor privind reducerea plafonului pe cash de la 10.000 lei la 5.000 lei pentru un singur comerciant.

„In Romania, 90% dintre cetateni castiga sub 4.000 lei pe luna. Si noi vorbim de 5.000 lei, nu pe zi, ci la un singur comerciant. Mi se pare putin disproportionata prezentarea. Oricum legea a fost asumata. Este o legislatie in vigoare. Evident, orice legislatie poate fi imbunatatita, in cazul in care se arata ca exista anumite deficiente, dar la acest moment cand discutam, pentru ca dezbaterea este despre oameni, nu despre companii, 90% din populatie castiga sub 4.000 lei pe luna. Deci nu vad unde este aceasta inflamare”, a declarat Caciu la Digi24.

O statistica prezentata de INS in luna august a acestui an arata ca salariul mediu in Romania este de 4.600 de lei. Prin urmare, 90% din populatie ar castiga sub salariul mediu. Pe de alta parte, 10% din populatie ar avea benituri astronomice, daca luam in considerare procentul avansat de Caciu.

„In luna iunie 2023, castigul salarial mediu brut a fost 7364 lei, cu 135 lei (+1,9%) mai mare decat in luna mai 2023. Castigul salarial mediu net a fost 4600 lei, in crestere cu 57 lei (+1,3%) fata de luna mai 2023.

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului) (10862 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (2525 lei)”, a anuntat atunci INS.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: