news

Diaspora vine din nou acasa, de 1 Decembrie. Coloane de masini ale romanilor vor pleca din toata Europa

Numerosi romani din diaspora se organizeaza acum pe retelele de socializare sa vina impreuna acasa, in Romania, de 1 Decembrie. Tot pe 1 decembrie va avea loc un nou amplu miting de protest in Piata Victoriei.

Romanii din grupul „Diaspora europeana” de pe Facebook se organizeaza pentru a forma coloane care sa plece spre Romania din Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Luxemburg, Elvetia, Belgia, Tarile Nordice, Austria si alte tari.

„Coloana din Londra va pleca pe 29 Noiembrie seara orele 22:00 din Dover, Marea Britanie, va ajunge la orele 17:00 pe 30 Noiembrie in Szolnok, Statia Mall pe E60 unde ne grupam cu masinile venite din Spania, Italia, Germania , Luxemburg , Elvetia , Belgia , Tarile Nordice , Austria…

Impreuna coloana va intra in Romania la orele 20:00 pe vama Bors , vom merge pe ruta Bors – Oradea – Cluj – Aiud – Alba Iulia .

Dimineata la ora 08:00 o sa ajungem la Gara in Alba Iulia unde ne vom intalni cu fratii nostri din Romania si Basarabia, de acolo vom participa la Marsul Unirii pentru Centenar”, anunta un roman din Londra.

Coruptia ucide si Initiativa Romania au anuntat deja un nou protest de amploare, in Piata Victoriei, chiar de Ziua Nationala a Romaniei. „Aceasta tara merita mai mult decat un Guvern incompetent si toxic, a carui unica misiune este sa il scape pe Liviu Dragnea de puscarie”, anunta organizatorii.

„De 1 Decembrie, noi credem ca exista un singur mod in care putem sarbatori si onora Romania si Centenarul ei: ajutand-o sa ramana acolo unde isi dorea sa fie si acum 100 de ani: in Europa. Valorile celor care au facut Unirea de la 1918 sunt aceleasi pe care le pretuim si azi: domnia legii, democratia, solidaritatea si libertatea.

Pentru ca Romania de azi sa ramana acolo unde ii este locul, adica in Uniunea Europeana, este, insa, nevoie sa scape de grupul infractional care a ajuns la conducerea ei si vrea sa o scoata in decorul Europei.

De 1 Decembrie, venim in Piata Victoriei sa strigam doua lucruri: La multi ani, Romania! si Demisia! Aceasta tara merita mai mult decat un Guvern incompetent si toxic, a carui unica misiune este sa il scape pe Liviu Dragnea de puscarie”, se anunta pe pagina de Facebook a evenimentului.

Protestul va incepe la ora 16.00.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

„Cancel culture“ – editia 1947-1948. Cum a fost distrusa Academia Romana si au fost „anulati“ Tudor Arghezi, Traian Vuia, Lucian Blaga si Radulescu-Motru

In numarul din 5 ianuarie 1947, ziarul „Scanteia“ incepea o brusca si furibunda campanie impotriva…

2 ore ago

Agramatisme la varful PSD: „Spun si eu la multi ani tuturor celor care poarta numele de… florii astazi si toate florile din aceasta tara si din Bucuresti”

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, s-a chinuit din rasputeri, duminica, sa le faca o…

23 de secunde ago

Daniel Ghita recunoaste ca Pandele l-a bagat in Parlament: „Unicul om care a crezut in mine”. Ghita, sustinator al Rusiei in razboiul cu Ucraina

Deputatul PSD Daniel Ghita a recunoscut, duminica, intr-o postare pe Facebook ca Florentin Pandele, sotul…

3 ore ago

Inca doi jurnalisti rusi au fost arestati. Ei sunt acuzati de „extremism” fiind apropiati de Alexei Navalnii

Konstantin Gabov si Serghei Karelin risca cel putin doi ani de inchisoare pentru acuzatii de…

2 ore ago