Din martie Wizz Air suspenda cinci curse spre si dinspre Romania

news

Din a doua jumatate a lunii martie 2023 Wizz Air va suspenda cinci rute spre si dinspre aeroporturile din Bucuresti, Cluj Napoca, Iasi si Sibiu, scrie Boardingpass.

Ruta Bucuresti – Ancona, inaugurata pe 3 ianuarie, va fi suspendata intre 22 martie si 30 octombrie 2023.

Sansele ca zborurile intre Bucuresti si Ancona dupa 30 octombrie sunt destul de mici mici, pentru ca Ancona nu este o destinatie cautata in sezonul de iarna.

A doua ruta de pe Aeroportul Otopeni care se suspenda este cea spre si dinspre aeroportul din Rimini (Italia). Wizz Air a inaugurat zborul Bucuresti – Rimini pe 29 septembrie 2022, iar ultimul zbor va fi in 15 mai 2023. Operatorul maghiar anunta ca aceasta ruta va fi reluata pe 2 noiembrie 2023.

Zborurile Sibiu – Madrid, cu o frecventa de doua zboruri pe saptamana vor fi oprite intre 24 martie si 30 octombrie.

La zborurile regulate intre Iasi si Bari (Italia) Wizz Air va renunta pe 21 martie 2023, dar le va relua pe 1 noiembrie.

Si la ruta Cluj Napoca – Perugia, inaugurata in 18 decembrie 2022, va renunta de pe 15 mai, dar o va relua din 1 noiembrie 2023.

Pe 10 ianuarie 2023 Wizz Air a decis sa inchida baza operationala de pe aeroportul „George Enescu” din Bacau si si-a retras aparatul Airbus care avea baza acolo. In plus, la sfarsitul lui ianuarie a anulat zborurile de pe cinci rute de pe aeroportul bacauan din ratiuni eonomice.

In anul 2022, compania low-cost a transportat pe rutele sale spre si dinspre Romania aproximativ 8,5 milioane de pasageri, conform Wizz Air.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: