Disperatul Dragnea nu stie ce sa mai promita: „Vom avea autostrada pana la Brasov in doi-trei ani”

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a sustinut, vineri, intr-un interviu la DC News ca „in doi-trei ani de zile” vom avea autostrada de la Ploiesti pana la Brasov.

„In doi-trei ani de zile vom avea autostrada. Aia vor sa faca treaba. Este un consortiu chinezo-turc, este un parteneriat public-privat. Acum in Romania incep in forta lucrarile la autostrazi”, a declarat seful PSD.

Joi, la Antena 3, Dragnea a promis si o autostrada in sudul Romaniei.

”Eu in campania electorala nu am vorbit cu putere si cu tarie de autostrazi pentru ca stiam ca toate procedurile sunt blocate si sunt foarte multe ONG-uri care blocau orice proiect. Azi am curaj, pe de o parte, sa va spun ca ministrul Cuc este un ministru bun si a inceput in prima lui perioada sa deblocheze toate procedurile. Astazi, am satisfactia sa spun ca o dorinta majora a mea si a colegilor mei este sa facem autostrazi in parteneriat public-privat.

Vorbim despre autostrada Constanta-Bucuresti-Alexandria-Caracal-Craiova-Turnu Severin. De ce este importanta aceasta autostrada? Este o autostrada gandita de serviciile secrete romanesti, sarbesti si din alte tari inca dinainte de Revolutie, pentru ca este o ruta mult mai scurta intre Marea Neagra si tarile din Occident”, a spus Liviu Dragnea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: