DNA a clasat dosarul in care Petre Toba era acuzat ca a ascuns probe ca sa-l scape pe Gabriel Oprea

news

Procurorii DNA au anuntat, marti, ca au clasat dosarul in care era urmarit penal fostul ministru de Interne Petre Toba, sub acuzatia de favorizarea faptuitorului, pe motiv ca fapta nu exista.

DNA il acuza pe Petre Toba ca ar fi incercat sa puna piedici anchetei in dosarul in care sunt cercetati 24 de angajati ai Serviciului Secret al Ministerului de Interne, prin refuzul de a declasifica acte legate de achizitiile DIPI.

Din banii DIPI, spunea DNA, s-au cumparat casute de papusi, tobogane, jocuri darts, carti de joc, benzi de alergare, un stilou de 13.000 de lei sau un cuptor electric de 17.000 de lei. Practic, DNA il acuza pe Toba ca a refuzat sa declasifice documente ce ar fi putut fi folosite de procurori drept probe impotriva lui Gabriel Oprea, dar si impotriva sefilor din DIPI.

„In urma cercetarilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reiesit probe din care sa rezulte ca fapta pretins a fi savarsita intruneste conditiile de tipicitate ale infractiunii retinute initial in sarcina persoanei respective”, transmite DNA, marti, intr-un comunicat de presa.

„Pretinsul refuz al fostului ministru al Afacerilor Interne de a declasifica documentele respective, materializat intr-o adresa trimisa Directiei Nationale Anticoruptie, a avut la baza un raspuns primit de la Administratia Prezidentiala – Departamentul Securitatii Nationale, in care era precizat refuzul de declasificare si motivele acestuia. De asemenea, in cuprinsul aceluiasi document, persoana respectiva si-a aratat disponibilitatea de a prezenta organelor de urmarire penala documentele solicitate sau posibilitatea organelor de urmarire penala de a studia aceste documente la sediul D.I.P.I. Mai mult, nu exista nicio norma legala care sa oblige conducatorul unei institutii publice sa declasifice un document la cererea organului de urmarire penala. Mai mult, in dosarul nr. 20/P/2016, inscrisurile a caror declasificare s-a cerut, au fost ridicate si prezentate organelor de urmarire penala si au fost folosite ca probe. Asadar, nu se poate retine reaua credinta a fostului ministru al Afacerilor Interne si cu atat mai putin, existenta pretinsului scop urmarit de acesta, de a ajuta la excluderea probelor”, se mai arata in comunicat.

Amintim ca la acea vreme Petre Toba, care era ministru de Interne in Guvernul Ciolos, si-a dat demisia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: