DNA face dreptate, anunta ca Tudorel Toader a mintit in legatura cu Kovesi in scrisoarea transmisa catre Financial Times

news

Tudorel Toader, unealta PSD.

DNA a dat publicitatii, joi, un comunicat de presa in care afirma ca ministrul Justitiei a transmis „infirmatii nereale” in scrisoarea publicata in Financial Times.

In cursul zilei de 7 martie 2019, DNA a transmis publicatiei Financial Times o adresa prin care rectifica unele informatii nereale transmise de ministrul Justitiei, dl. Tudorel Toader intr-o scrisoare adresata aceleiasi publicatii.

“Cu referire la scrisoarea transmisa de ministrul Justitiei din Romania, dl. Tudorel Toader, reprodusa de publicatia pe care o reprezentati in editia din data de 7.03.2019, Biroul de Informare si Relatii Publice al Directiei Nationale Anticoruptie este abilitat sa precizeze urmatoarele:

Avand in vedere ca datele pe care se fundamenteaza argumentatia domnului ministru al Justitiei nu sunt reale, ceea ce este de natura a afecta valoarea de adevar a concluziei celor expuse cu privire la activitatea DNA, pentru corecta informare a opiniei publice, va prezentam datele reale, rezultate din statisticile oficiale, privind investigatiile referitoare la magistrati, majoritatea acestor investigatii fiind deschise ca urmare a unor plangeri/denunturi primite de la persoane nemultumite de solutiile dispuse in cauze civile sau penale in care respectivele persoane au fost implicate.

De exemplu, pentru a sustine ca DNA ar fi exercitat o forma de presiune asupra magistratilor care judecau in cauze penale, domnul ministru mentioneaza faptul ca nou formata sectie pentru magistrati – Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie – a preluat 1422 de dosare de la DNA, iar aproape 70% au fost constituite din oficiu, nu ca rezultat al vreunei plangeri sau denunt.

In realitate, la momentul inceperii activitatii, Sectia respectiva a preluat de la DNA un numar de 275 de dosare aflate in lucru, dintre care 34 sesizari din oficiu, ceea ce reprezinta un procentaj de 12%.

Aceasta cifra – 275 de dosare – este mentionata in Raportul de activitate al DNA pe anul 2018, care i-a fost transmis pe cale oficiala domnului ministru inca din luna februarie 2019, si a fost data publicitatii cu ocazia prezentarii publice a acestui raport, fiind continuta si in comunicatul de presa din data de 22 februarie 2019
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9321

Un alt exemplu se refera la afirmatia ministrului Justitiei ca, pe perioada mandatului doamnei Laura Kovesi, DNA a deschis investigatii fata de 3420 de judecatori si procurori, mai mult de jumatate din numarul total de magistrati din Romania.

In realitate, numarul total de investigatii privind magistratii inregistrate la DNA in perioada 01.01.2014 – 30.07.2018 (4 ani si 7 luni) a fost de 2.396, dintre care, in aceeasi perioada 1.922 au fost dosare clasate pentru ca s-a constatat ca sesizarile erau nefondate.

Dintre aceste cauze, doar 10,4 % au fost sesizari din oficiu. Prin urmare, reiese ca majoritatea dosarelor au fost deschise ca urmare a unor sesizari formulate de persoane fizice sau juridice. Mai mult, in 521 de sesizari nu apare numele magistratului sau institutia din care face parte.

Si aceste date au fost prezentate public si se afla pe site-ul institutiei la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9320

Potrivit legislatiei din Romania, exista obligatia ca orice sesizare (plangere, denunt) primita de parchete, care indeplineste conditiile de forma, sa fie inregistrata ca dosar penal.”

Tudorel Toader, scrisoare catre Financial Times pentru sabotarea lui Kovesi

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a trimis o scrisoare cunoscutei publicatii financiare Financial Times in care spune ca ”nu are nimic personal impotriva Laurei Codruta Kovesi”, dar ea nu ar trebui numita in functia de procuror european.

Toader vorbeste despre ”coercitie” in campania anti-coruptie din Romania, spunand ca laura Kovesi nu ar trebui numita in fruntea Parchetului European. Toader sustine ca DNA ar fi facut, sub conducerea lui Kovesi, 3.420 de dosare unor judecatori si procurori si o citeaza pe judecatoarea Dana Garbovan, care s-ar fi declarat ”socata”.

„Nu am nimic personal impotriva, dar din toate probele pe care le-am vazut de la judecatori si procurori si alte surse credibile nu ar trebui numita in aceasta functie importanta”, a transmis ministrul Justitiei.

„Doamna Kovesi nu a fost demisa anul trecut pentru ca institutia pe care o conducea, DNA, viza politicieni corupti. Ea a fost demisa pentru ca DNA incalca legea. Curtea Constitutionala a spus acest lucru. Strategia de investigare a doamnei Kovesi se baza pe constrangere”, mai sustine Toader.

El a mai spus ca noua sectie infiintata pentru investigarea magistratilor, care este independenta de DNA, a raportat ca a preluat 1.422 de dosare.

„Aproximativ 70% au fost initiate pe plan intern – nu ca urmare a unei plangeri externe. Majoritatea dosarelor au ramas deschise dupa cel putin doi ani si, conform raportului, au fost initiate ca raspuns la hotararile si hotararile care s-au opus vointei DNA-ului. Dana Garbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, a numit raportul ‘socant’”, a adaugat Toader in scrisoare.

El a mai acuzat ca uneori se recurgea la inculpari fata de unii judecatori sau procurori vizati pentru ca acestia sa poata fi suspendati si eliminati din cazurile in care DNA avea un inderes.

„Judecatorii care au revizuit dosarele preluate de DNA au gasit, de asemenea, modificari ale transcrierilor convorbirilor telefonice, dovezi false, denunturi false ale martorilor si dovezi atenuante, in mod deliberat, retinute de la inculpati.

Aceasta nu este justitie. Parchetul European trebuie sa ii urmareasca in mod agresiv pe infractori, dar nu prin sacrificarea respectarii drepturilor omului si a procesului corespunzator”, a incheiat Tudorel.

Recent, intr-un articol semnat de „Consiliul editorial”, Financial Times solicita UE sa „reziste” presiunilor venite din partea puterii de la Bucuresti si sa o aleaga pe Laura Codruta Kovesi in functia de sefa a Parchetului European.

”UE ar trebui sa aleaga persoana cea mai calificata pentru post. E Laura Codruta Kovesi, un procuror curajos din Romania. Sunt multe argumente excelente in favoarea ei, unul dintre ele chiar faptul ca guvernul Romaniei se impotriveste numirii sale. Guvernul Romaniei devine rapid un abuzator in serie al normelor si valorilor UE in privinta statului de drept”, scria Financial Times.

”Eforturile lui Kovesi au inspirat milioane de compatrioti, dar a fost recompensata cu adversitatea PSD, partid condus de Liviu Dragnea. Guvernul a manevrat astfel incat sa o revoce de la sefia DNA… Fortele anti-reformiste din guvernul Romaniei si din justitie sunt atat de disperate sa impiedice numirea ei ca procuror european incat a fost pusa sub acuzare pentru suspiciuni firave de abuz in serviciu. Aceasta incercare nerusinata de a o discredita pe Kovesi a coincis cu un OUG tintit sa stirbeasca independenta DNA”, mai spunea publicatia cu sediul la Londra.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: