„Doamne, iti multumesc! Sunt convinsa ca am procedat corect si nu m-am infectat”. Iata prin ce trec asistentele si medicii in aceste zile cumplite
Asistenta-sefa a Sectiei de Boli Infectioase a Spitalului Judetean din Alba Iulia, Marcela Vilcan, a relatat pe Facebook momentele foarte intense pe care le-a trait dupa ce a avut grija de prima pacienta din acest judet infectata cu coronavirus. Este vorba despre o femeie in varsta de 36 de ani.
Mesajul integral:
Impartasesc cu toti o experienta in speranta ca veti intelege…
Jurnal COVID-19
Dupa 3 saptamani de cand a inceput iadul numit COVID-19, dupa 16 pacienti internati cu suspiciune de infectie cu coronavirus, iata ca a sosit si ziua de care ma temeam, ziua care speram sa nu vina vreodata, ziua de….
18. 03.2020
Este adus la noi primul caz confirmat cu COVID-19. Femeie, tanara. O voi numi Doamna G (pacientul nr. 1, suna atat de urat!) . Speriata si suspicioasa totodata. Incerc sa o linistesc, sa o calmez, sa o incurajez, de sub costumul care nu lasa sa se vada nimic… nici umanitatea, nici empatia, nici compasiunea si nici teama mea deopotriva.
Ii masor functiile vitale care erau in parametrii normali(Doamne miluieste!). Ma gandesc in sinea mea: „Eu am pulsul de doua ori mai mare decat al doamnei!” – inima statea sa imi sara din piept insa… nu putea iesi… o tinea acolo costumul salvator…
Ii spun ca urmeaza sa ii recoltez probele biologice, moment in care ma intreaba suspicioasa :” De ce trebuie sa imi recoltati? Ce analize faceti?” Ii raspund ca sunt doar niste analize uzuale prin care medicul va cunoaste starea ei de sanatate la momentul internarii. Asa cere protocolul. Se linisteste si isi da acordul pentru a efectua procedura.
In tot acest timp vorbesc cu ea si in cele din urma ii castig increderea. Incheie cerandu-si scuze ca EU sunt nevoita sa trec prin toate acestea din cauza ei. O linistesc din nou spunandu-i ca asta este profesia noastra, gandindu-ma totodata „Oare ce este in sufletul ei? Uite ca ea se gandeste la mine! Doamne, da sa fie toti cei care urmeaza, la fel ca aceasta doamna, cu bun simt si intelegatori! „. Raman inca cu ea sa ii explic toate regulile pe care este obligata sa le respecte pe perioada sederii la noi. Pare ca intelege ceea ce are de facut, adica DOAR sa stea in acel salon care ii va fi casa pentru urmatoarele multe zile… Credeti ca este usor DOAR sa stai si sa astepti sa treaca zilele pana va veni acea zi perfida cu numarul 12, apoi urmatoarea, cu numarul predestinat parca, 13? Apoi inca… oare cate inca pana primesti rezultatele… Oare cum vor fi acestea? (Pentru a nu cunoaste aceste raspunsuri, STATI IN CASA! Daca nu pentru voi, faceti acest efort pentru cei dragi voua… )
Credeti oare ca este usor, DOAR sa stai? DOAR sa astepti? (NU vreti sa stiti…)
Ii spun ca la finalul turei, cand voi pleca spre casa, o voi saluta din dreptul ferestrei (2 metri, bineinteles!) pentru a ma cunoaste pe mine, omul de sub costumul care nu lasa sa emane nimic…. Si parasesc salonul multumindu-i lui Dumnezeu ca mi-am facut treaba cat am putut de bine.
Acum urmeaza stresul: dezbracarea costumului!
Pasesc in camera de decontaminare, ma plasez in fata oglinzii, cu picioarele intr-un sac mare, galben. Procedez la decontaminarea costumului si in timpul de asteptare repet la nesfarsit „Tatal nostru”. Ma gandesc ca am timp… Trebuie sa procedez corect…. Sanatatea mea si a celor din jurul meu, sta in puterea mea acum…. Si mi-a iesit BINE!
Ma spal: apa, sapun asa cum am invatat, adica CORECT (de 22 de ani unghiile mele sunt taiate scurt, fara oja – credeti-ma, sunt la fel de frumoasa!) . De 3 ori. Pana dincolo de coate. Ma intreb: „Exagerez?” Imi raspund tot eu :”NU!”
Imi spal si fata: apa si sapun. O data si inca o data.
Trec la dezinfectia mainilor prin frecare. Imi iese, doar nu port bijuterii! Imi tapotez si fata cu dezinfectant (la fel ca barbatii, dupa barbierit). Ma intreb din nou:”Exagerez?”. Imi raspund iarasi singura :”NU!”
Toata pielea ma strange, dar ce conteaza?
Siguranta mea! Siguranta colegilor mei! Siguranta familiei mele (sunt mama Mirunei, sotia lui Nicu, fiica lui Mircea si a Georgetei, sora lui Iulius si a lui Ilie si lista poate continua!)
Doamne, iti multumesc! Sunt convinsa ca am procedat corect si nu m-am infectat.
Maine o voi lua de la capat.
La iesirea din tura, ma opresc pe rampa, in dreptul ferestrei ei(sunt peste 3 metri), o salut (gest facut cu mana) , zambindu-i. Imi zambeste la randul ei si imi multumeste…
Poate acum intelegeti de ce VOI STATI IN CASA iar NOI SUNTEM IN SPITAL!
