Dominic Fritz, o noua reusita. O aduce in Romania, la Timisoara, pe sefa CE Ursula von der Leyen: „A acceptat imediat si bucuroasa invitatia”

politica

Primarul municipiului Timisoara, Dominic Fritz, anunta ca a avut, joi, o discutie cu presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe care a invitat-o in oras. ”A acceptat imediat”, afirma primarul.

”Am avut in aceasta dupa-amiaza o discutie telefonica cu doamna Ursula von der Leyen, presedinta Comisiei Europene. M-a felicitat pentru functia de primar, iar eu i-am povestit despre Timisoara, cum m-a cucerit acest oras vechi si multicultural si de ce a meritat sa i se acorde titlul de Capitala Culturala a Europei. Am invitat-o sa cunoasca Timisoara in 2023 si se pare ca am fost foarte convingator. A acceptat imediat si bucuroasa invitatia. Nu am ocolit dificultatile pe care le intampinam in acest proiect si m-a asigurat de tot sprijinul ei pentru ca anul 2023 sa fie unul de stralucire pentru oras si pentru Romania”, a scris, joi eara, pe Facebook, primarul din Timisoara.

Acesta afirma, insa, ca prima intrebare pe care a avut-o von der Leyen a fost despre vaccinare.

”Dar prima intrebare a fost despre procesul de vaccinare: cum merge campania la Timisoara si in Romania? I-am povestit despre proiectul Oxigen si despre solutiile pe care le-am gasit impreuna cu corpul medical, societatea civila si mediul privat pentru a asigura un cat mai bun tratament celor care sufera de COVID-19.

Si am aflat ca Uniunea Europeana lucreaza sa ne trimita cat de multe vaccinuri avem nevoie, doar sa avem noi capacitatea administrativa pentru a vaccina si oameni determinati sa-si reia viata, in conditii de normalitate (revin maine cu mai multe informatii despre campania de vaccinare in Timisoara). Am gasit in aceasta conversatie interes si deschidere pentru Timisoara. Avem un partener direct si solid in doamna von der Leyen si in Comisia Europeana”, a mai scris Fritz pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: