politica

Dragnea anunta cum vrea el sa fie statul de drept: „Sunt mii de oameni condamnati pe nedrept”

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, spune ca a discutat cu delegatia Parlamentului European despre statul de drept, desprinzandu-se ideea unei colaborari foarte stranse, in care sa poata aduce argumente, nu doar sa primeasca „niste hartii, rezolutii sau teme”. „Sprijinim cu toata determinarea intarirea statului de drept in Romania in aceeasi masura in care drepturile fundamentale ale oamenilor sunt respectate”, afirma Dragnea.

Liviu Dragnea a fost intrebat, miercuri seara, intr-o conferinta de presa, daca la intalnirea cu presedintele Parlamentului European s-a discutat despre statul de drept.

„Eu am avut cel putin doua intalniri, una in care nu am fost singur, am fost cu domnul Tariceanu si cu liderii de grup ai partidelor parlamentare din Camera si din Senat, unde fiecare dintre noi ne-am spus punctele de vedere atat in ceea ce priveste modul in care Romania este pregatita sa gestioneze presedintia Consiliului in prima parte a anului viitor, cat si in ceea ce priveste functionarea statului de drept in Romania”, a spus el.

Dragnea a afirmat ca este foarte simplu de spus ca intr-o tara nu este respectat statul de drept.

„Au fost unii membri din delegatia europeana care au spus ca in orice tara se poate discuta despre statul de drept, foarte important este cum se face analiza unor posibile sau nu derapaje. Pentru ca este foarte simplu sa spui ca intr-o tara nu este respectat statul de drept, definitie sau axioma, dar este mai greu de spus cum faci aceasta analiza si cum ajungi la aceasta concluzie. Ce este foarte important este ca s-a desprins ideea pe care noi o imbratisam si nu am respins-o niciodata, ba dimpotriva, sa avem o colaborare foarte stransa, sa putem explica mult mai bine, sa putem comunica mai bine, sa avem si noi posibilitatea sa aducem argumente, nu doar sa primim niste hartii, rezolutii sau teme”, a declarat el, citat de news.ro.

De asemenea, intrebat cum vede respectarea statului de drept, Dragnea a spus: „Statul de drept cuprinde si drepturile fundamentale ale omului, drepturile omului care sunt calcate in picioare in Romania de ani de zile, de ani de zile, sunt mii de oameni condamnati pe nedrept, mii de oameni anchetati pe nedrept, mii de oameni tarati in procese pe nedrept si ale caror drepruri sunt calcate in picioare. Si drepturile fundamentale si libertatile fundamentale ale omului fac parte din statul de drept, asta am spus-o si azi. Sprijinim cu toata determinarea intarirea statului de drept in Romania in aceeasi masura im care drepturile fundamentale ale oamenilor sunt repsectate”.

El a adaugat ca valorile si principiile europene trebuie sa fie valabile pentru toate statele.

„Am mai enuntat un principiu general valabil in Uniune, ca ceea ce este permis pentru un stat membru trebuie sa fie permis pentru toate statele membre, ceea ce este interzis pentru un stat membru trebuie sa fie interzis pentru toate statele membre. Valorile si principiile europene sunt acceptate si sustinute de noi, dar asta nu inseamna ca principiul subsidiaritatii care nu se refera la valori si principii general valabile, ci la politicile statului respectiv, acest principiu nu trebuie sa fie respectat. Am fost foarte clar si foarte riguros in declaratii, ceea ce o fac si acum”, a mai spus Dragnea.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O noua teorie deliranta la Moscova: „Istoria se repeta. In perioada premergatoare operatiunii speciale, Occidentul pregatea o agresiune impotriva patriei noastre”

Seful Directiei Principale de Informatii a Statului Major General al Fortelor Armate Ruse - adjunctul…

3 ore ago

Germania si-a rechemat pentru o saptamana ambasadorul in Rusia, in semn de protest fata de atacul cibernetic. Cehia il convoaca pe ambasadorul rus

Germania a anuntat luni ca si-a rechemat ambasadorul in Rusia pentru o saptamana de consultari…

6 ore ago

Audientele TV de Paste. RTV, pe primul loc cu manele: Marian Mexicanu, Vali Vijelie si Pomohaci – Video

Romania TV s-a situat pe primul loc, in ziua de Paste, in topul audientelor. RTV…

5 ore ago

Patru adolescenti sunt anchetati pentru atacul asupra europarlamentarului german Matthias Ecke

Patru adolescenti germani sunt anchetati in legatura cu atacul violent asupra unui politician german, care…

5 ore ago

Zona garii din Sinaia, inundata in urma unei ploi abundente

Pompierii au intervenit, luni, in statiunea Sinaia pentru evacuarea apei care s-a strans pe partea…

5 ore ago