Dragnea le cere liderilor UDMR sa se lepede de Klaus Iohannis si sa indemne maghiarii sa aleaga un presedinte de tara din partea PSD

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a sugerat presedintelui UDMR, Kelemen Hunor, ca cele doua formatiuni politice sa faca ”urmatorul pas”, respectiv sa treaca la o colaborare ”mai stransa”. Dragnea nu exclude intrarea UDMR la guvernare.

Liviu Dragnea a declarat, sambata, la Congresul UDMR de la Zalau, ca a avut mai multe intalniri cu Kelemen Hunor inainte si dupa alegeri, cei doi luand decizia sa aiba loc o colaborare parlamentara care se dovedeste eficienta.

”Am o relatie personala cu Kelemen Hunor foarte buna, unii spun ca prea buna. Cred ca in politica o strangere de mana e mai importanta decat un protocol cu multe pagini. Daca am gasit acest fundament solid de incredere intre noi si UDMR, cred ca putem extinde acest model la intreaga societate, sa incepem sa construim o incredere serioasa intre cetatenii romani de etnie maghiara si ceilalti cetateni romani. Am avut mai multe intalniri cu Hunor inainte si dupa alegeri si am decis sa avem o colaborare parlamentara care se dovedeste eficienta si cred ca ar trebui sa ne gandim, Hunor, daca nu cumva e oportun sa facem pasul urmator. Nu trebuie sa decideti la acest congres, dar trebuie sa ne gandim”, a spus Dragnea.

Acesta considera ca si PSD a demonstrat ca este un partid care isi respecta angajamentele politice, economice si sociale, si crede ca si etnicii maghiari pot spune ca PSD guverneaza bine si aduce prosperitate.

”Nu imi fac iluzii desarte, stim ca membrii comunitatii dumneavoastra nu au votat pana acum la Presedintie un candidat din partea PSD, dar pentru toate trebuie sa fie un inceput. Pana in 2019 poate reusim sa va convingem ca acel candidat al nostru va fi cel care sa fie cel votat de dumneavoastra. Cu speranta ca ultimele doua solutii poate o sa dezamageasca, prima v-a dezamagit, sper ca si a doua sa va dezamageasca, si sa va indreptati spre alte optiuni politice”, a spus Dragnea.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a replicat dupa discursul lui Liviu Dragnea: ”Vom avea destule de discutat si nu vor fi discutii usoare”.

Intrebat de corespondentul Mediafax, la iesirea din sala unde se desfasoara Congresul UDMR ce a vrut sa spuna prin ”pasul urmator”, Liviu Dragnea a spus ca este vorba ”despre o colaborare si mai buna si mai stransa”. Intrebat si daca este vorba chiar de o eventuala intrare la guvernare a UDMR, liderul social democratilor a raspuns: ”Nu este exclus”.

”Este o varianta pe care eu nu o exclud, dar nu neaparat acesta era sensul. UDMR a mai fost la guvernare, nu este nimic nou, noi am avut o relatie buna ori de cate ori am fost impreuna in Guvern si intotdeauna UDMR a propus oameni buni, profesionisti. Dar urmatorul pas am zis sa colaboram si mai bine pentru ca este loc de o colaborare si mai stransa in Parlament si chiar si in administratia locala”, a raspuns Liviu Dragnea.

Cu putin timp inaimnte de alegeri, Dragnea avea o cu totul alata parere, excludea categoric participarea UDMT la guvernare. „Eu nu vreau sa facem alianta cu UDMR-ul la guvernare. Punct! Eu cred si sper ca romanii vor acorda suficiente voturi PSD-ului si colegilor de la ALDE, in asa fel incat impreuna sa putem guverna in Romania asa cum isi doresc romanii, pentru o viata mai buna”, declara liderul PSD pe 1 noiembrie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: