Dragnea si-a trimis apropiatii sa atace la TV. Florin Iordache este foarte suparat pe Tudose: „Este foarte grav”

politica

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, marti, ca „discutiile” intre presedintele partidului si premier trebuie finalizate cat mai repede, mentionand ca orice decizie privind remanierea Guvernului se va lua in CExN si ca partidul ramane unit.

„Partidul face ce a facut si pana acum, ramane unit. Chiar daca sunt discutii intre presedinte si prim-ministru, din punctul meu de vedere, aceste discutii trebuie cat mai repede finalizate, transate, inchise in asa fel incat obiectivul nostru este acela de punere in aplicare a programului de guvernare”, a afirmat Florin Iordache, mentionand ca „asa-zisul conflict” trebuie sa fie finalizat.

Intrebat in legatura cu anuntul premierului privind o remaniere, Iordache a raspuns: „Premierul nu a facut niste anunturi explicite, am vazut si eu interviul premierului. Fara indoiala, la fiecare dintre nume va veni cu o explicatie. Si eu astept din partea premierului, daca are observatii la unul sau altul dintre ministri. Si decizia va fi luata, fara indoiala, intr-un CExN”.

In legatura cu o eventuala decizie de remaniere a ministrilor cu probleme penale, Iordache a sustinut ideea prezumtiei de nevinovatie.

„Prezumtia de nevinovatie ati auzit-o enuntata si la comisia noastra. Hai sa vedem acel anunt materializat intr-o solicitare din partea premierului si apoi discutam. Nu cred ca putem elimina pe cineva numai ca exista o anumita suspiciune. Daca noi facem Guvernul pe suspiciuni este foarte grav”, a adaugat deputatul PSD.

El a afirmat ca orice decizie de remaniere se va lua in PSD.

„Partidul, organizatoric, este condus de un presedinte (…). Orice decizie trebuie luata intr-un cadru de partid. Chiar si propunerea de prim-ministru a venit tot intr-un cadru de partid, cu o conducere a presedintelui. Observatiile pe care premierul le-a facut pot fi foarte bine discutate intr-un cadru institutional si tot intr-un cadru institutional se ia decizia. Nu discutam pe surse, pe zvonuri”, a adaugat Iordache.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: