„Dreptul la libera exprimare vs. infractiunea de instigare publica”. Explicatiile unui avocat specialist
Duminica, autoritatile au anuntat deschiderea a doua dosare penale pentru „instigare publica” in cazul unui sofer din Oradea si al activistei Angi Serban. Dosarele penale au fost deschise in contextul protestelor declansate de transportatori si fermieri. Avocata Diana Ples a detaliat care este diferenta dintre „libertatea de exprimare” si „instigarea publica”.
Mentionam ca in cazul activistei Angi Serban, aceasta a fost luata cu duba de la o locuinta care nu figura ca domiciliu oficial si dusa la o sectie de politie din Bucuresti, unde a fost perchezitionata si amprentata.
Iata ce spune avocata Diana Ples despre „Dreptul la libera exprimare vs. infractiunea de instigare publica”:
Dreptul la libera exprimare este un drept fundamental, reglementat atat la nivel national, prin Constitutia Romaniei, cat si la nivel european, prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, art. 30 alin. (1) din Constitutia Romaniei prevede ca: „Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.”
Art. 10 alin. (1) CEDO prevede ca „Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. (…)”
Cu toate acestea, dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, acesta fiind susceptibil de anumite limitari. Una dintre situatiile de exceptie in care dreptul la libera exprimare poate fi restrans este aceea in care limitarea este impusa in scopul prevenirii savarsirii de infractiuni.
O ingradire a acestui drept poate fi sesizata in cazul dispozitiilor art. 368 Cod penal, care reglementeaza infractiunea de instigare publica ca fiind: „fapta de a indemna publicul, verbal, in scris sau prin orice alte mijloace, sa savarseasca infractiuni (…)”.
O astfel de restrictionare apare ca fiind necesara si proportionala avand in vedere consecintele negative care pot rezulta in urma unor astfel de comportamente. In acest context, trebuie stabilit care este delimitarea dintre dreptul la libera exprimare si infractiunea de instigare publica.
In primul rand, in vederea delimitarii trebuie sa ne raportam la valoarea sociala protejata de norma care incrimineaza instigarea publica. Aceasta infractiune este reglementata in cadrul infractiunilor care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala, avand rolul de a proteja ordinea si linistea publica. Prin urmare, trebuie avuta in vedere ratiunea incriminarii faptei, sens in care nu poate fi sanctionata orice libera exprimare, fiind necesar ca aceasta sa fie apta sa aduca atingere valorii sociale ocrotite de lege. Practic, norma are scopul de a sanctiona acele comportamente care creeaza riscul comiterii de infractiuni, astfel incat este necesar sa se aprecieze in concret, de la caz la caz, care dintre comportamentele circumscrise liberei exprimari pot prezenta cu adevarat acest risc.
Un alt criteriu de delimitare, care decurge din criteriul antementionat, consta in aceea ca, prin mesajul adresat publicului, sa se incurajeze la savarsirea unei infractiuni. In masura in care fapta la care se indeamna nu constituie infractiune, nu ne aflam in sfera art. 368 Cod penal. Un exemplu in acest sens ar fi situatia in care se indeamna la savarsirea unei contraventii.
Mai mult, pentru a face delimitarea dintre infractiunea de instigare publica si dreptul la libera exprimare trebuie sa avem in vedere faptul ca pentru a fi intrunite conditiile de tipicitate ale art. 368 Cod penal este necesara existenta unui indemn din partea autorului infractiunii de instigare publica. Asadar, daca mesajul transmis nu contine si un indemn la savarsirea infractiunii, nu ne vom afla pe taramul infractional al instigarii publice.
Nu in ultimul rand, pentru a ne afla in prezenta infractiunii de instigare publica, este necesara existenta formei de vinovatie a intentiei. Asadar, cel care transmite un mesaj trebuie sa isi doreasca sa determine oamenii sa savarseasca o infractiune. Mai mult, este suficient ca persoana care transmite mesajul sa accepte ca se va putea ajunge la acest rezultat, chiar daca nu il doreste. In lipsa elementului intentional, fapta nu se va plia pe tipicitatea infractiunii reglementate de dispozitiile art. 368 C.pen.
Forma de vinovatie reiese in concret din fiecare fapta in parte si poate fi determinata in functie de mai multi factori.
Un prim factor il reprezinta continutul mesajului, respectiv natura credibila a acestuia si a pericolului de savarsire a unei infractiuni generat de acesta. Spre exemplu, o simpla afirmatie facuta cu titlu de gluma, in principiu, nu va constitui infractiunea de instigare publica.
In plus, este necesara si analizarea altor circumstante specifice ale cazului, cum ar fi destinatarul mesajului si contextul in care este adresat mesajul. Astfel, in cazul in care o persoana se afla la o petrecere la care participa numai prieteni si le spune acestora in gluma „Haideti sa il batem pe X”, fapta nu va fi tipica, in considerarea faptului ca acesta cunoaste ca persoanele carora le sunt adresate aceste cuvinte nu il vor lua in serios. In schimb, daca acelasi mesaj este adresat unor persoane necunoscute, fapta va fi tipica, avand in vedere ca persoana care adreseaza mesajul accepta ca va putea fi luata in serios de cineva.
Poate sa prezinte relevanta chiar si persoana care adreseaza mesajul. Spre exemplu, este posibil ca o afirmatie facuta de o anumita persoana sa nu aiba caracter penal, dar aceeasi afirmatie facuta de o persoana publica sa intruneasca elementele constitutive ale infractiunii de instigare publica, datorita faptului ca o persoana publica este constienta de faptul ca are o influenta mai mare asupra oamenilor si, pe cale de consecinta, ca exista posibilitatea ca indemnul ei sa fie pus in aplicare.
Este important de precizat ca in aceasta norma se incadreaza si mesajele online, astfel incat poate avea caracter infractional si o postare pe Facebook, Instagram, Twitter sau orice alte retele de socializare, daca prin aceasta se indeamna la comiterea de infractiuni.
Asadar, delimitarea dintre dreptul la libera exprimare si infractiunea de instigare publica trebuie realizata prin analizarea circumstantelor concrete ale fiecarei situatii, prin prisma criteriilor prezentate. Aceasta delimitare este esentiala in epoca noastra, in care libera exprimare caracterizeaza cea mai mare parte a mesajelor publice, ceea ce face si mai necesara tratarea ei cu responsabilitate, identificarea si sanctionarea derapajelor infractionale de la aceasta. (Sursa)
