Drula anunta victoriile USR: „Am luptat cu rusofilii de la Aparare, cu impostura de la varful Educatiei, cu afaceristii de la Interne”

politica

Noul USR isi propune sa conduca un pol de dreapta autentic la alegerile din 2024, sa revina la guvernare si sa dea noul premier, se arata in programul presedintelui partidului Catalin Drula.

„Noul USR este liderul Opozitiei din Romania. Suntem singura alternativa reala, democratica la guvernarea PSD-PNL. In ultimul an, am adus la lumina abuzurile si coruptia guvernarii, am oprit legile noii securitati nationale si majorarea nedreapta a salariilor parlamentarilor. Am luptat cu impostura de la varful Educatiei, cu afaceristii de la Interne, cu rusofilii de la Aparare, concediile pe bani publici de la Sanatate sau nedreptatea de la Munca. Propunem solutii mai bune pentru reducerea facturilor la curent, limitarea inflatiei si oprirea risipei din bani publici”, se sustine in document.

Potrivit acestuia, misiunea noului USR este sa construiasca frontul modernizator si reformator, „care sa ofere Romaniei sansa de dezvoltare pe care o merita”.

„Noul USR vrea sa uneasca toate fortele din societate care isi doresc o Romanie corecta si prospera si sa conduca un pol de
dreapta autentic la alegerile din 2024”, se mai arata in document, mentionandu-se ca obiective politice: revenirea la guvernare si reforme reale.

„Intr-un mandat de opt luni la guvernare, USR a pus bazele modernizarii Romaniei pentru urmatorul deceniu prin Programul National de Redresare si Rezilienta. 30 de miliarde de euro pentru autostrazi, spitale regionale, scoli moderne, pensii corecte, digitalizarea administratiei si multe altele. Este cel mai amplu program de reforme al Romaniei dupa 1989 si vedem ca PSD si PNL sunt incapabile sa guverneze in folosul oamenilor. Dupa zeci de ani in care nu au construit nimic altceva decat o retea de clientelism, oamenii care muncesc onest in aceasta tara au nevoie de un stat care sa le fie partener. Si pentru asta e nevoie ca noul USR sa dea premierul in 2024. Doar in felul acesta putem avea garantia implementarii politicilor liberale corecte pentru viitorul Romaniei”, se mai arata in program, citat de Agerpres.

De asemenea, USR isi propune si extinderea administratiei locale.

„Mai mult decat oricand, Romania are nevoie de schimbare, iar schimbarea trebuie sa se intample atat la Palatul Victoria, cat si in fiecare comunitate locala. In 2024, Romania va avea sansa sa se inscrie din nou pe drumul cel bun”, se mai sustine in document.

USR mai sustine „reconectarea cu alegatorii” si „intoarcerea in strada”.

„Nu trebuie sa pierdem niciodata legatura cu oamenii din mijlocul carora am venit in politica. Este important sa mergem la ei, in fiecare comunitate si sa interactionam in conversatii oneste despre probleme de zi cu zi. (…)Proiectul ‘USR te asculta’ continua, iar pana in 2024 vom vorbi direct cu milioane de romani. Fiecare parlamentar, europarlamentar, primar, consilier local si judetean trebuie sa se implice in campania ‘door to door’. Fiecare dintre noi trebuie sa mearga in strada si sa vorbeasca cu oamenii. Fiecare filiala va avea tinte clare de indeplinit. Interactiunea cu oamenii va fi un criteriu esential in evaluarea performantei politice”, se mai arata in programul lui Catalin Drula.

Acesta isi propune ca, sub conducerea lui, partidul sa inscrie, la alegerile din 2024, candidati in fiecare localitate din tara. „Fie ca sunt cei care vor sa isi asume o cariera politica pentru binele Romaniei sau cei care pur si simplu vor sa contribuie la constructie cu expertiza si timpul lor – toti sunt bineveniti in acest proiect pentru viitorul Romaniei”, arata Drula in programul sau.

El sustine ca primul lucru pe care USR trebuie sa-l faca atunci cand va ajunge la guvernare este oprirea „risipei” din bani publici.

„Misiunea noastra este modernizarea statului si transformarea Romaniei intr-o tara europeana dezvoltata”, spune liderul USR in programul sau.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: