Dupa Suedia, si Danemarca va intari controalele la frontiera dupa incendierile Coranului

externe

Danemarca va inaspri controalele la frontiera pentru a spori securitatea interna si pentru a preveni intrarea persoanelor nedorite in tara dupa arderile recente ale Coranului, a declarat guvernul, in urma unei decizii similare a Suediei din aceasta saptamana, transmite Reuters.

Autoritatile se tem de atacuri din razbunare dupa ce activisti anti-islam din Danemarca si Suedia au ars si au deteriorat mai multe exemplare ale cartii sfinte musulmane in ultimele luni, starnind indignare in lumea musulmana, care a cerut guvernelor tarilor nordice sa interzica astfel de acte.

„Autoritatile au ajuns astazi la concluzia ca este necesar in acest moment sa se concentreze mai mult asupra cui intra in Danemarca, pentru a raspunde amenintarilor specifice si actuale”, a declarat ministrul danez al justitiei intr-un comunicat.

Pasagerii care sosesc pe aeroportul din Copenhaga, chiar si din interiorul spatiului Schengen, vor fi supusi unor controale aleatorii, a spus politia.

Calatorii care vin din Suedia cu trenul sau cu masina ar trebui, de asemenea, sa se astepte la mai multe controale, in timp ce la granita de sud a Danemarcei cu Germania vor fi mai multe patrule.

Un mic grup de activisti danezi de extrema dreapta a ars cel putin zece copii ale Coranului in ultima saptamana si a declarat ca intentioneaza sa arda mai multe la alte trei evenimente in weekend.

Guvernele danez si suedez au condamnat incendierile si iau in considerare noi legi care le-ar putea opri. Dar criticii interni spun ca orice astfel de decizii ar submina libertatea de exprimare care este protejata prin constitutie.

Controalele mai stricte la frontiera ale Danemarcei vor fi initial in vigoare pana pe 10 august.

„Recentele arderi ale Coranului, dupa cum au spus serviciile de securitate, au afectat situatia actuala de securitate”, a declarat ministrul Justitiei Peter Hummelgaard.

Premierul danez Mette Frederiksen a spus joi seara ca textele religioase, oricare ar fi ele, nu ar trebui arse.

Musulmanii considera Coranul drept cuvantul lui Dumnezeu si profanarea reala sau presupusa a cartii sfinte provoaca adesea proteste in lumea musulmana.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: