„Efecte negative profunde”. Judecatoarea Dana Girbovan intoarce armele, critica dur ordonanta lui Tudorel Toader

politica

OUG pe legile justitiei contine o serie de prevederi care incalca principiul separarii carierei judecatorilor de cea a procurorilor si modifica conditiile de accedere la instanta suprema, reprezentand un pas enorm inapoi fata de forma anterioara a statutului acestor doua profesii, avertizeaza UNJR.

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania solicita, prin intermediul unui comunicat de presa, Guvernului Dancila sa revina de indata asupra acestor prevederi, inainte ca acestea sa produca efecte negative iremediabile:

1. Incalcarea separarii carierei judecatorilor de cea a procurorilor

UNJR arata ca un principiu de baza introdus prin modificarile aduse legilor justitiei in 2017-2018 a fost “separarea carierelor” judecatorilor de a procurorilor, pentru a se elimina, odata pentru totdeauna, confuzia dintre cele doua cariere din autoritatea judecatoreasca, independente una de cealalta.

Textul actual din art. 1 al Legii 303/2004, introdus in urma modificarilor la legile justitiei, prevede:

“(2) Cariera judecatorului este separata de cariera procurorului, judecatorii neputand interfera in cariera procurorilor si nici procurorii in cea a judecatorilor.“

Aceasta modificare a fost propusa de un judecator si a fost sustinuta in dezbaterile din Parlament de catre Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, ca solutie pentru intarirea statutului ambelor profesii, atat a judecatorilor, cat si a procurorilor, iar pe baza acestui principiu fundamental, arata reprezentantii UNJR, s-au modificat toate cele trei legi ale justitiei, competentele Plenului CSM in materie de cariera a judecatorilor si procurorilor fiind date Sectiilor CSM, in functie de profesie.

Or, prezenta ordonanta de urgenta introduce doua modificari in art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004 care incalca fundamental acest principiu al “separarii carierelor”, astfel:

Versiunea anterioara:

“(1) Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, adjunctii acestuia, precum si procurorii sefi de sectii ai acestor parchete, sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 15 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.”

Modificarile aduse prin OUG 7/2019:

“Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, primadjunctul si adjunctul acestuia, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, adjunctii acestuia, precum si procurorii sefi de sectii ai acestor parchete, sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii in functie sau dintre judecatorii care au indeplinit functia de procuror, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.”

Ca atare, avertizeaza Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, se modifica competenta de avizare a propunerilor pentru ocuparea functiilor de cel mai inalt grad in parchete, aceasta trecand de la Sectia pentru procurori la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

„In al doilea rand, se confera posibilitatea unui judecator, care a fost procuror in trecut, sa devina sef intr-un parchet, fapt ce reprezinta o incalcare grava a separarii carierelor”, potrivit UNJR.

2. Modificarea conditiei vechimii pentru a accede la Inalta Curte de Casatie si Justitie

O alta modificare care incalca principiul separarii carierelor este, potrivit Uniunii, cea facuta la art. 52 alin. (3) din Legea 303/2004, prin care s-a modificat conditia vechimii pentru a accede la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Astfel, daca in forma anterioara a legii se spunea ca pot accede la ICCJ numai judecatorii care “au o vechime efectiva in functia de judecator de cel putin 18 ani”, acum articolul s-a modificat astfel: “au o vechime de cel putin 18 ani in functiile prevazute la art. 44 alin. (1)”.

„Cu alte cuvinte, vechimea efectiva de 18 ani ca judecator, pentru a accede la ICCJ, a devenit vechime de 18 ani ca procuror sau ca judecator. Dupa ce, in urma unui proces legislativ dificil si de durata, au fost modificate legile justitiei si au fost corectate textele ce permiteau confuzia intre cariera judecatorilor si cea a procurorilor, printr-o simpla ordonanta, emisa fara nici o consultare publica, Guvernul Dancila a sters modificari fundamentale pentru statutul judecatorilor si procurorilor. Profesia judecatorilor este diferita de cea a procurorilor, deoarece in timp ce judecatorii infaptuiesc justitia, procurorii sunt participanti in proces, contribuind la infaptuirea ei. Este imperativ, de aceea, ca accederea la cea mai inalta instanta din Romania sa se faca de judecatori ce au dobandit experienta ceruta de lege strict in aceasta profesie”, arata Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, in comunicatul de presa.

Chiar daca ordonanta adoptata contine si prevederi necesare, arata Uniunea, modificarile criticate anterior insa, alaturi de altele ce privesc cariera si activitatea parchetelor, „au efecte negative profunde, astfel incat se impune de urgenta abrogarea acestor modificari”.

„Daca Guvernul Dancila ar fi pus aceasta ordonanta in dezbatere publica si ar fi dat timp pentru a primi aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii si observatii de la asociatiile profesionale, actul normativ putea fi adoptat intr-o forma care sa nu aduca o atingere grava si imprevizibila statutului judecatorilor si procurorilor”, mai transmite UNJR.

Astfel, Uniunea cere Guvernului Dancila sa revina de indata asupra acestor modificari si sa le abroge inainte de a produce efecte negative iremediabile.

Ordonanta de Urgenta pentru modificarea legilor justitiei a fost publicata, miercuri seara, in Monitorul Oficial, ea fiind adoptata marti, in sedinta de Guvern.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: