Exercitii de supravietuire. Copiii suedezi invata la orele de sport ce sa faca in cazul in care cad intr-un lac inghetat

life

Patruzeci de elevi iau parte la un „isvaksovning” sau un exercitiu la copca, in timpul orelor de educatie fizica, pentru a invata ce sa faca in cazul in care cad prin gheata de pe unul dintre numeroasele lacuri ale Suediei, transmite France 24.

In fiecare zi, timp de trei saptamani, 750 de elevi din localitatea Sollentuna vor sari pe rand in gaura din gheata, care masoara aproximativ doi pe patru metri.

Astfel de cursuri sunt comune in tara nordica.

Tinandu-si capul deasupra apei care are un grad Celsius, Elton, un baiat de 11 ani apuca doi pioleti care ii atarna in jurul gatului, ii infige in gheata si se taraste pe lacul acoperit cu zapada.

Cei mai multi suedezi nu ar iesi niciodata pe gheata fara pioleti. Fara ei, este extrem de dificil sa ajungi inapoi pe gheata fara sa aluneci inapoi in apa rece.

„A fost mult mai frig decat credeam ca va fi”, spune Elton pentru AFP, in timp ce se incalzeste in jurul unui foc impreuna cu colegii sai. „Dar am reusit totusi sa raman in apa timp de 30 de secunde”.

Mama lui, Marie Ericsson, care lucreaza in IT, a venit sa filmeze scena. „Este extrem de important. Sunt cunostinte pe care trebuie sa le aiba si este mai sigur pentru noi, pentru ca se joaca mereu in preajma lacurilor”, spune ea pentru AFP.

Copiii sunt imbracati complet atunci cand sar in apa, purtand caciuli, manusi, bocanci sau cizme. In spate au rucsacuri mari, care ii ajuta si sa pluteasca si sunt prinsi cu o franghie de siguranta tinuta de profesorul de gimnastica Anders Isaksson.

Unii dintre copii tipa cand intra in apa rece. „Bine! Respira calm”, le aminteste Isaksson in timp ce aluneca pe gheata.

Cei mai multi dintre copii sunt nelinistiti inainte sa le vina randul. Dar odata ce exeercitiul s-a terminat, par surprinzator de calmi, desi sunt uzi si inghetati. Ei alearga la mal pentru a se schimba in haine uscate si se aduna in jurul unui foc.

Aceste exercitii au devenit din ce in ce mai importante in ultimii ani, pe fondul unei cresteri a accidentelor pe gheata, dupa ce numarul acestora scazuse de zeci de ani.

Potrivit Agentiei suedeze de Salvare a Vietii, 16 persoane au murit dupa ce au cazut prin gheata in 2021 — majoritatea varstnici – comparativ cu 10 in anul precedent.

Au fost raportate aproximativ 100 de incidente.

„Acest lucru este important pentru ca Suedia este o tara in care activitatile in aer liber reprezinta o parte importanta a vietii oamenilor”, spune profesorul de educatie fizica Anders Isaksson.

Pentru unii, acest exercitiu ofera si o oportunitate de a-si testa curajul.

Siri Franzen, in varsta de 11 ani, reuseste sa stea in apa doua minute si jumatate inainte de a iesi. „Sunt foarte mandra de ea”, spune mama ei, Louise, pentru AFP. „Tocmai a batut recordul de acum patru ani al fratelui ei”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: