politica

Firea ii scoate ochii lui Citu: „Noi cand am propus scaderea TVA-ului la energie partenerii nostri nu au fost de acord, acum se propune scaderea TVA la toate produsele”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a comentat, duminica, intr-o conferinta de presa, propunerile de solutii prezentate de liderul PNL Florin Citu, pe Facebook, precum reducerea TVA si a CAS-ului, ea afirmand ca, atunci cand PSD a venit cu aceste propuneri, partenerii de la PNL s-au opus. Ea a aratat ca, daca tot sunt impreuna la guvernare, sa existe ”o colaborare sincera, onesta si in care sa nu isi dispute maternitatea sau paternitatea unei solutii”.

Ministrul Familiei a afirmat ca partidele au o responsabilitate pentru performantele sau lipsa de performanta a unor ministri, chiar daca premierul este cel care decide o eventuala schimbare din functie a unui membru al Cabinetului.

”Eu, personal mi-as fi dorit o mai buna comunicare intre noi si acceptarea solutiilor cu care am venit. Din pacate, s-a ajuns, cum spune romanul, tot la vorba noastra, pentru ca chiar astazi vedeam pe internet propuneri de scadere a TVA-ului, dar noi cand am propus scaderea TVA-ului la energie partenerii nostri nu au fost de acord, acum se propune scaderea TVA la toate produsele”, a spus ea, citata de news.ro.

Firea a precizat ca a vazut, de asemenea, propunerea de scadere a CAS-ului. ”Noi, cand am propus pentru constructii, ni s-a spus ca afecteaza Pilonul II”, a aratat ea, precizand ca se refera la anuntul facut de presedintele PNL.

”Important este ca, atunci cand specialistii vin cu niste solutii, fie ca sunt de la PSD, de la PNL, UDMR sau minoritati, sa le analizam cu mai multa seriozitate si sa nu le respingem, a priori, doar pentru ca au fost propuse de parteneri si dupa cateva luni sa ajungem la aceeasi idee”, a mai spus ea.

Ministrul Familiei si-a exprimat opinia ca, dupa aceasta perioada, ”fiecare si-a invatat lectia”, aratand ca ”principala lectie este cea a colaborarii”.

”Daca tot suntem impreuna la guvernare, o colaborare sincera, onesta si in care sa nu ne disputam maternitatea sau paternitatea unei solutii”, a mai afirmat Gabriela Firea.

Liderul PNL Florin Citu a postat, duminica, un mesaj pe Instagram, in care prezinta solutii pentru a creste salariile pentru toti romanii si da exemplu reducerii CAS de la 25% la 20% – aproximativ 317 lei in plus in buzunar pentru romanii cu salariul mediu.

Ulterior, a scris, pe Facebook, ca pregatise aceasta masura si putea sa intre in vigoare de la 1 iulie 2022.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Rusia tine sa dea lectii de umanitate Parisului: „Franta sa se abtina de la utilizarea fortei impotriva protestatarilor din Noua Caledonie”

Rusia cere Frantei sa se abtina de la utilizarea fortei impotriva protestatarilor din Noua Caledonie…

16 minute ago

Diana Sosoaca, activata international impotriva „vestului colectiv”. „Pe aici nu se trece!”

Dupa o „vizita speciala” in Serbia, senatoarea de Iasi, Diana Sosoaca a trimis o scrisoare…

14 minute ago

Tentativa de lovitura de stat in Congo. Armata: „Actiunea a fost inabusita in fasa”

Armata congoleza afirma ca a "dejucat o lovitura de stat" duminica dimineata devreme si a…

52 de minute ago

„Viata premierului slovac Robert Fico nu mai este in pericol”, anunta vicepremierul. „Dar starea sa ramane grava si necesita ingrijiri intensive”

Viata premierului slovac Robert Fico nu mai este in pericol, la patru zile dupa atentatul…

47 de minute ago

OpenAI desfiinteaza echipa axata pe riscurile AI pe termen lung, la mai putin de un an dupa ce a anuntat-o

OpenAI si-a desfiintat echipa axata pe riscurile pe termen lung ale inteligentei artificiale la doar…

14 minute ago