Firea, masura radicala pentru a nu fi „linsata” de „entitatile fasciste”. Ea transforma Primaria Capitalei intr-o cazemata

politica

Gabriela Firea a luat decizia de a permite accesul cetatenilor in cladirea Primariei Bucuresti doar pe baza unui card. Recent, mai multi bucuresteni si reprezentanti ai unor ONG-uri au incercat sa participe la o sedinta a Consiliului General fara acordul Gabrielei Firea. Acestia, dupa ce au fost agresati de politistii locali, au fost catalogati apoi de primar ca „fascisti”.

„Ha! Ati speriat-o pe doamna primar bai nazi_sorosisti_onegisti care sunteti. De maine se intra in primarie doar cu card de acces. Alles klar? Pe maine”, a scris consilierul Ciprian Ciucu pe Facebook.

Recent, Gabriela Firea a provocat un scandal urias dupa ce a refuzat sa permita accesul unui grup de bucuresteni la sedinta Consiliului General. Dupa ce bucurestenii au reusit sa intre cu forta in sala, Firea s-a plans la televiziunile subordonate PSD ca s-a dorit „linsarea” ei.

„Cand am vazut ambuscada, eu m-am ridicat in picioare si am vrut sa ma retrag, iar tot acest grup violent si agresiv se indrepta spre mine, deci eu eram cea vizata. Se dorea probabil linsarea primarului general, dar au fost impiedicati sa ajunga in proximitatea mea. Imi pun intrebarea: mai pot sa vin la serviciu sa-mi desfasor activitatea sau trebuie sa umblu cu SPP, bodyguarzi sa ma apere de trei ONG-uri finantate de Soros?”, a spus Firea.

Intrebata daca are de gand sa solicite protectie din partea SPP, Firea a spus: „Nu intentionez sa apelez la SPP dar, probabil, la un moment dat, orice om rezonabil s-ar gandi la acest lucru. Vazand ca USR impreuna cu trei ONG-uri s-au transformat in entitati fasciste sau care au apucaturi fasciste, va trebui sa luam si astfel de masuri.”

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: