Fiul presedintelui Columbiei a recunoscut ca banii primiti de la traficantii de droguri au finantat campania electorala a tatalui sau

externe

Columbia, trafic de droguri, fiul presedintelui, campanie electorala, Traian Basescu

Fiul cel mare al presedintelui columbian Gustavo Petro a recunoscut ca banii primiti de la un traficant de droguri au servit la finantarea campaniei electorale a tatalui sau, care nu a dezmintit acest lucru, ceea ce pune intr-o situatie delicata guvernul de stanga al tarii latino-americane, relateaza vineri AFP, citata de Agerpres.

Nicolas Petro „a primit importante sume de bani de la Samuel Santander Lopez Sierra, cunoscut sub numele Marlboro Man” si condamnat pentru trafic de droguri in SUA, a declarat joi la tribunal procurorul responsabil de caz, Mario Burgos.

„O parte din acesti bani au fost folositi de Nicolas Petro insusi (…) si o alta parte au fost investiti in campania prezidentiala din 2022”, a adaugat procurorul, in finalul audierii suspectului.

Presedintele columbian nu a dezmintit finantarea ilegala a campaniei sale electorale la care a facut referire fiul sau, dar, cu prilejul unei intalniri cu fermieri joi in nordul tarii, a negat ca ar fi fost la curent cu aceste manevre financiare.

„Ceea ce nu se va intampla niciodata (…) este sa se spuna ca actualul presedinte al Republicii a initiat sau a fost complice la un delict comis de unul dintre fiii sau una dintre fiicele sale, pentru ca acest lucru nu s-a petrecut”, a afirmat Gustavo Petro, adaugand: „Daca a fost asa, acest presedinte trebuie sa plece azi”.

Nicolas Petro, in varsta de 37 de ani, fost deputat din partea coalitiei de stanga Pactul istoric si cel mai mare dintre cei sase copii ai sefului statului, a fost retinut sambata sub acuzatia de imbogatire ilicita, pe care a respins-o initial, pentru a se declara apoi dispus sa colaboreze cu justitia. Procurorul i-a propus in schimb o reducere cu 50% a pedepsei, conform presei locale. Acuzatul urma sa fie plasat in arest la domiciliu.

Fosta sotie a lui Nicolas Petro, Daysuris Vasquez, l-a acuzat in martie ca a primit sume importante de la narcotraficanti, care ar fi fost folosite atat pentru campania prezidentiala a lui Gustavo Petro, cat si pentru a duce un trai luxos in orasul nordic Barranquilla.

Potrivit procurorului Burgos, „Marlboro Man” – care a ispasit in SUA 18 ani de inchisoare pentru trafic de droguri – i-a dat fiului presedintelui columbian circa 400 de milioane de pesos, ceea ce inseamna aproape 90.000 de euro.

Nicolas Petro ar fi primit aceeasi suma si de la Alfonsi „Turcul” Hilsaca, un om de afaceri care a fost acuzat in trecut ca a finantat grupari paramilitare si a planificat asasinate.

Sambata, dupa arestarea fiului sau intr-o ampla operatiune a politiei, presedintele columbian, care s-a angajat sa elimine coruptia si vechile practici politice, a asigurat ca garanteaza independenta justitiei, desi s-a declarat de asemenea solidar cu fiul sau.

Saptamana viitoare, pe 7 august, se implineste un an de la instalarea sa la putere.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: