Florin Citu anunta un document-bomba: „PSD a recunoscut ca pensiile nu pot sa creasca cu 40% fara sa creeze dezechilibre macro”

politica

Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat luni seara ca va prezenta un document, aprobat in sedinta de Guvern, in care PSD recunostea ca nu poate sa majoreze pensiile fara ajutor de la FMI, ca nu va creste pensiile cu 40% in 2020 si propunea o reesalonare.

„Oamenii care inca mai cred in PSD vor avea o surpriza fantastica, pentru ca voi prezenta un document pe care PSD l-a aprobat in sedinta de Guvern, dupa ce cazuse Guvernul Dancila, in care recunosteau ca nu pot sa creasca pensiile fara sa creeze dezechilibre macro, in care recunosteau ca nu pot sa creasca pensiile fara sa ceara ajutor de la FMI, in care recunosteau ca nu vor creste pensiile in 2020 cu 40% si se propunea o reesalonare.

Acest document a fost prezentat in sedinta de Guvern si il voi prezenta, pentru ca oamenii trebuie sa inteleaga cine sunt cei de la PSD (…) Stiau din primul moment, de cand au aprobat aceasta lege, ca nu are surse de finantare, ca nu pot sa o puna in aplicare”, a spus Citu, la Realitatea Plus, citat de Agerpres.

Intrebat care ar fi procentul de crestere a alocatiilor, ministrul a raspuns ca mai mare „decat cu cat am propus sa creasca la pensii”, in jurul procentului de 15%, dar la 1 ianuarie va fi facuta o alta majorare.

Referitor la procentajul de crestere a pensiilor, el a precizat ca va fi aflat la rectificarea bugetara, la jumatatea lunii august.

„Procentul pe care eu il sustin, 10%, este ceea ce putem in acest context economic. Ganditi-va ca a trebuit sa crestem alocatiile, nu erau in buget, a trebuit sa cheltuim 5 miliarde lei legate direct de criza din sanatate, am cheltuit 16 miliarde, cea mai mare suma pentru investitii din ultimii ani”, a explicat ministrul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: