Florin Salam a fost retinut, trei oameni il acuza de inselaciune. Manelistul a luat banii si nu a mai cantat

news

Florin Salam, inselaciune, politie, cercetat

Astazi, 14 martie 2023, politistii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Sectia 2 Politie pun in aplicare trei mandate de perchezitie domiciliara, in Municipiul Bucuresti, intr-un dosar penal in care sunt efectuate cercetari privind savarsirea a trei infractiuni de inselaciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.

UPDATE Salam a fost retinut pentru 24 de ore.

„In fapt, la nivelul Sectiei 2 Politie au fost inregistrate plangerile a trei persoane care sesizau faptul ca ar fi platit anumite sume unui barbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, insa acesta nu si-ar fi onorat intelegerile si nici n-ar fi restituit banii primiti. Sesizarile au fost depuse in zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 si 21 februarie 2024”, se arata in comunicatul dat publicitatii.

Surse care cunosc cazul au declarat pentru aktual24.ro ca barbatul in cauza ar fi cunoscutul manelist Florin Salam.

„In urma cercetarilor si investigatiilor desfasurate, in sarcina barbatului banuit de comiterea faptelor s-a stabilit urmatoarea activitate infractionala:

– in cursul zilei de 21 iulie 2020, in timp ce se afla in incinta unui restaurant din Sectorul 1, in urma unei intelegeri verbale cu o persoana, aceasta i-ar fi platit barbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, in vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, banuitul nu si-a respectat promisiunea si nu i-ar fi returnat persoanei vatamate suma incasata.

– la data de 28 ianuarie 2023, o alta persoana ar fi mers la locuinta barbatului, iar in urma unei intelegeri verbale, i-ar fi platit acestuia cu titlu de avans, 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale in data de 13 august 2023, insa in seara respectiva, barbatul nu s-ar fi prezentat si nici nu a returnat banii persoanei vatamate.

– la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vatamate ar fi mers la locuinta banuitului, iar in urma unei intelegeri verbale, i-ar fi platit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale, in data de 29 septembrie 2023, insa barbatul nu s-ar fi prezentat si, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiti.

Din cercetari, s-a stabilit ca banuitul ar fi savarsit faptele in complicitate cu alti doi barbati.

In vederea administrarii materialului probator, in aceasta dimineata, vor fi puse in executare trei mandate de perchezitie domiciliara, urmand ca persoanele vizate sa fie conduse la audieri, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Cercetarile sunt continuate de catre Sectia 2 Politie, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, sub aspectul savarsirii a trei infractiuni de inselaciune.

Facem precizarea ca efectuarea perchezitiei domiciliare este o etapa in cadrul procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar solutionarii cauzei, care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”, mai arata comunicatul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: