FMI reduce prognoza de crestere a PIB-ului Rusiei in 2024

externe

virus, piata rosie

Economia Rusiei ar urma sa creasca cu 1,1% in 2024, mai lent decat se preconiza anterior, a anuntat marti Fondul Monetar International in cel mai recent raport privind perspectivele economiei mondiale, relateaza The Moscow Times.

Prognoza actualizata a plasat Rusia in partea de jos a listei FMI a principalelor piete emergente si economii in curs de dezvoltare, unde cresterea medie pentru acest an si anul viitor a fost prognozata la 4%.

In august, Banca Centrala a Rusiei si-a redus propria prognoza de crestere a PIB-ului pentru 2024 la 0,5-1,5%, fata de 0,5-2,5% in iulie.

Prognoza actualizata a FMI vine in contextul in care Moscova intentioneaza sa majoreze cheltuielile pentru aparare cu aproape 70% anul viitor, depasind cheltuielile pentru politica sociala, precum si pentru educatie, protectia mediului si sanatate, potrivit proiectului de buget al Ministerului de Finante.

FMI a majorat prognoza de crestere economica a Rusiei pentru 2023 la 2,2%, fata de cresterea de 1,5% pe care o preconiza in iulie, datorita „unui stimulent fiscal substantial, investitiilor puternice si consumului rezistent in contextul unei piete a muncii tensionate”, se arata in comunicatul FMI.

Ministerul Dezvoltarii Economice din Rusia prevede o crestere a PIB-ului de 2,8% in 2023.

Anul trecut, majorarea de urgenta a ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale si o crestere rapida a productiei de arme, rachete, tancuri si obuze de artilerie care urmau sa fie folosite impotriva Ucrainei au ajutat economia Rusiei sa sfideze previziunile privind o scadere cu doua cifre a PIB-ului.

Dar economistii sunt in general de acord ca economia Rusiei se supraincalzeste, partial ca urmare a cresterii rapide a cheltuielilor guvernamentale pentru a finanta invazia Ucrainei, iar eforturile de a lupta impotriva inflatiei sunt susceptibile de a stopa cresterea economica.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: