Foreign Affairs: Castiga tehnologia razboaiele? Armata americana are nevoie de inovatii cu costuri reduse, nu de proiecte de mare anvergura
Este ironic faptul ca, in ciuda a doua decenii de conflicte conduse de SUA in Afganistan si Irak, a fost nevoie de doar cateva luni de razboi al Rusiei in Ucraina pentru a atrage in sfarsit atentia asupra starii de epuizare a stocurilor de armament din SUA si a vulnerabilitatilor din lanturile de aprovizionare militara americane, scrie Foreign Affairs.
In ultimele luni, liderii militari americani si-au exprimat o frustrare tot mai mare fata de industria de aparare. Dupa cum a declarat in ianuarie pentru Defense News ofiterul superior al marinei americane, amiralul Mike Gilday: „Nu numai ca incerc sa umplu magaziile cu arme, dar incerc sa pun liniile de productie americane la nivelul lor maxim in acest moment si sa incerc sa mentin acest set de masuri in bugetele ulterioare, astfel incat sa continuam sa producem aceste arme la nivelul necesar”. Luptele din Ucraina, a precizat Gilday, au aratat clar liderilor militari „ca cheltuielile pentru aceste arme de inalta performanta in timpul conflictului ar putea fi mai mari decat am estimat”.
In mod revelator, la doar 100 de zile dupa ce Statele Unite au aprobat transferul de rachete Javelin si Stinger catre Ucraina, producatorii de rachete Raytheon si Lockheed-Martin au avertizat ca ar putea dura ani de zile pentru a-si reface stocurile la nivelul de dinaintea invaziei. Pe masura ce razboiul se prelungeste, Statele Unite se vor confrunta nu numai cu provocari legate de liniile de productie, ci si cu dificultati in obtinerea accesului la semiconductori si la resurse brute precum cobaltul, neon si litiu – elemente esentiale pentru fabricarea tehnologiei militare moderne si pe care China le controleaza din ce in ce mai mult. Statele Unite vor trebui sa dezvolte mijloacele necesare pentru a-si sustine arsenalele de arme actuale fara a sacrifica resursele de care vor avea nevoie pentru a cerceta si dezvolta platforme si munitii de generatie urmatoare.
De la sfarsitul Razboiului Rece, Pentagonul a investit in tehnologii care limiteaza pierderile de vieti omenesti, dar nu scadecostul fortei de munca. A cheltuit masiv pe tehnologii scumpe si rare pentru ofensivele de prima lovitura, ignorand in mare masura efectul acestor cheltuieli asupra capacitatii sale de a finanta razboaiele si de a asigura lanturile de aprovizionare. Dupa treizeci de ani de la acest avant tehnologic, Statele Unite nu dispun de tehnologia si resursele necesare pentru a mentine sprijinul pentru Ucraina la nivelurile actuale, cu atat mai putin pentru a descuraja China sa invadeze Taiwanul.
Acum ca aceste slabiciuni au fost dezvaluite, ele merita o atentie serioasa. Dificultatile cu care s-au confruntat Statele Unite in satisfacerea nevoilor de armament ale Ucrainei sugereaza provocarile mult mai mari cu care Washingtonul s-ar confrunta probabil pentru a-si mentine avantajul intr-un razboi purtat cu tehnologii de ultima generatie pe campul de lupta. O intelegere clara a relatiei istorice dintre schimbarile tehnologice si razboi sugereaza ca Statele Unite ar trebui sa acorde urgent prioritate tehnologiei care reduce nu doar costurile politice, ci si costurile economice ale razboiului.
In cautarea unui avantaj
Razboiul este concursul suprem al vointei umane. La modul cel mai crud, este o competitie letala pentru putere si supravietuire, in care cei slabi sunt distrusi, iar cei puternici castiga. Dar, desi razboiul poate fi in mod fundamental o competitie a fortei umane, este, de asemenea, in natura umana sa caute un avantaj tehnologic fata de un adversar pentru a schimba echilibrul puterii.
Cartea Samuel din Vechiul Testament relateaza cum David a folosit o prastie si o piatra bine tintita pentru a-l invinge pe gigantul filistean Goliat. In timpul Razboiului de o suta de ani, inventarea arcului lung englezesc a oferit Angliei un avantaj asupra Frantei. Avioanele invizibile dezvoltate de Statele Unite la sfarsitul secolului XX au fost folosite cu mare succes in timpul fazei de „soc si spaima” a invaziei americane din 2003 in Irak. Cu sageti sau cu avioane, planificatorii militari au cautat intotdeauna noi tehnologii care sa le ofere un avantaj fata de inamicii lor pe campul de lupta.
Cu toate acestea, statele se straduiesc adesea sa transforme avantajele tehnologice de pe campul de lupta in victorii strategice. De exemplu, dezvoltarea de catre Germania a blitzkrieg-ului in anii 1930 a reprezentat o revolutie in razboiul de manevra mecanizat, insa tehnica nu a fost suficienta pentru a-i permite Germaniei sa mentina teritoriile odata ce materialul si forta de munca americana au fost angajate pentru recucerirea Europei. In Afganistan, o armata americana de inalta tehnologie, cu avioane pilotate de la distanta, munitii de precizie si informatii prin satelit nu a putut face fata unui taliban persistent.
Pentru ca tehnologia sa influenteze cine castiga sau pierde in cele din urma, nu poate crea doar schimbari temporare pe campul de lupta. In schimb, trebuie sa sprijine vointa umana de a sustine conflictul in timp, modificand in mod fundamental costul razboiului. Este necesar sa dispunem de tehnologia potrivita pentru eficienta pe campul de lupta. Pentru a obtine victoria, un guvern trebuie sa aiba atat puterea economica de a finanta conflictele, cat si controlul politic de a strange fonduri si de a-si mobiliza cetatenii. Costurile economice ale razboiului genereaza costuri politice atunci cand un guvern percepe taxe sau instituie mobilizarea universala pentru a face fata unui conflict. Noile tehnologii devin un avantaj revolutionar in razboi atunci cand, dupa cum explica istoricii militari Williamson Murray si MacGregor Knox, „ele modifica capacitatea statelor de a crea si de a proiecta puterea militara”.
Tehnologia poate face acest lucru in nenumarate moduri. In primul rand, tehnologia poate crea o putere de foc mai mare pentru a creste costul in termeni de vieti omenesti; ganditi-va la artilerie, bombardamente sau arme nucleare. Aceste tehnologii cu putere mare de foc deschid calea pentru o victorie strategica prin crearea unui cost uman suficient de ridicat pentru ca adversarul sa capituleze, fie pentru ca nu mai dispune de forta de munca militara, fie pentru ca victimele civile erodeaza vointa politica. Alternativ, tehnologia poate reduce costul uman al razboiului prin limitarea pierderilor si prin diminuarea probabilitatii de escaladare, pastrand astfel forta de munca si consolidand vointa politica. Aceasta a fost o tema a investitiilor tehnologice americane dupa Razboiul din Golf din 1990-1991, cand noi instrumente, cum ar fi munitiile ghidate de precizie cu raza lunga de actiune, au ajutat la mentinerea numarului scazut de victime americane in decenii de conflict sustinut in Orientul Mijlociu.
Tehnologia care modifica costul uman al razboiului are un efect economic secundar prin schimbarea pretului de inarmare, instruire si refacere a fortelor. Dezvoltarea arcului lung, de exemplu, a redus costul economic si politic al razboiului, permitand monarhiei engleze sa inlocuiasca cavalerii cu arcasi. Arcasii erau oameni de rand, necesitand o zecime din salariul nobililor cavaleri, iar echipamentul lor – sageti, arcuri, sabii – era mult mai ieftin de furnizat decat armura si caii cavalerilor. Monarhii isi puteau permite o armata mult mai mare cu acelasi buget, permitand mai multe razboaie de cucerire fara a percepe noi taxe de la elita funciara, ceea ce risca sa o intoarca impotriva coroanei.
De asemenea, tehnologia modifica costul angajamentului, schimband echilibrul dintre ofensiva si aparare. Poate ca cel mai bun exemplu istoric este competitia din epoca Renasterii intre asedii si fortificatii. In Europa secolelor al XV-lea si al XVI-lea, progresele in domeniul metalurgiei si al prafului de pusca au sporit puterea de foc a atacatorilor. In acelasi timp, insa, inovatiile in materie de fortificatii (cum ar fi trace italienne, un tip de fortareata poligonala care a fost dezvoltata pentru a proteja soldatii de focul tunurilor) au facut ca succesul atacatorilor sa fie din ce in ce mai costisitor si mai dificil. Dupa cum a remarcat Giovanni Botero, un teoretician politic italian al epocii, castigatorii in aceasta competitie au fost cei care au fost capabili „nu sa zdrobeasca, ci sa oboseasca; nu sa invinga, ci sa uzeze inamicul”. Rezultatul, scria Botero, a fost o forma de razboi „in intregime dependenta de bani”.
Mai general, tehnologia afecteaza capacitatea unui stat de a finanta razboaiele si de a aproviziona campul de lupta. Ea poate face acest lucru permitand economii de razboi puternice sau revolutionand crearea si productia de arme – si, in mod ideal, facandu-le pe amandoua. In timpul Revolutiei Industriale, fabricarea de masini si motoarele cu aburi au permis mecanizarea razboiului si producerea de arsenale de masa. Investitiile in caile ferate au facilitat expansiunea economica si, in acelasi timp, au redus costurile de mobilizare a marilor armate, permitand unor state precum Prusia sa se bazeze pe o forta de rezerva desfasurata rapid in loc sa mentina o armata permanenta costisitoare.
In cele din urma, tehnologia poate diminua dependentele de resurse, astfel incat statele pot controla lanturile de aprovizionare si isi pot sustine capacitatea de a duce la indeplinire un conflict de-a lungul timpului. De exemplu, inovatiile franceze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea in domeniul fabricarii prafului de pusca au permis francezilor sa aprovizioneze coloniile americane cu suficient material pentru a rezista mai mult decat imperiul britanic, bogat in resurse.
Orbit de victorie
Multe dintre aceste lectii istorice despre tehnologie si costul razboiului au fost trecute cu vederea de armata americana de dupa Razboiul Rece, care a fost temporar orbita de victoria coplesitoare pe care tehnologia a permis-o in razboiul din 1990-1991 impotriva Irakului. Factorii de decizie americani au crezut ca progresele in domeniul informaticii, al tehnologiei invizibile si al senzorilor ar putea permite ca o armata americana mai mica si de inalta tehnologie sa evite razboaiele mari si costisitoare de uzura si, astfel, sa pastreze vointa politica de a sustine o forta de voluntariat dupa Vietnam.
„Noul mod american de a face razboi”, asa cum a numit scriitorul Max Boot aceasta abordare, s-a concentrat pe ceea ce planificatorii militari au numit „operatiuni bazate pe efecte”, care ofereau victorii rapide si coplesitoare. In aceasta viziune, tehnologia avansata ar face ca razboaiele sa fie mai scurte, mai decisive si mai putin sangeroase. Nemaifiind preocupate de costurile de sustinere a razboaielor de uzura, Statele Unite ar putea sa-si concentreze resursele pe o forta mai redusa si mai calitativa.
Transformarea armatei americane intr-un arsenal mai mic si mai tehnologizat a fost obiectivul lui Donald Rumsfeld atunci cand a preluat functia de secretar al apararii in 2001. Dar atacurile de la 11 septembrie 2001 si invaziile ulterioare ale SUA in Afganistan si Irak au incurcat logica din spatele teoriei transformatoare a victoriei tehnologice.
Statele Unite inca purtau razboaie costisitoare, de inalta tehnologie, dar o faceau pe parcursul a doua decenii si la un cost de peste 10 trilioane de dolari. In timp ce insurgentii produceau dispozitive explozive improvizate ieftine, grenade propulsate de rachete si mortiere, Statele Unite lansau rachete Hellfire de 150.000 de dolari de la drone pilotate de la distanta de 30 de milioane de dolari, lansau munitii de precizie de 25.000 de dolari de la avioane invizibile de 75 de milioane de dolari si cheltuiau 45 de miliarde de dolari pentru o falanga de transportoare blindate de trupe – toate aceste sisteme fiind conectate la sateliti cu un cost de sute de milioane pana la miliarde de dolari. Si chiar daca numarul de membri ai armatei americane s-a redus, costul mediu per membru al serviciului pentru forta de elita transformata, formata numai din voluntari, a crescut cu peste 60% intre 2000 si 2012. Razboiul a fost, intr-adevar, mai putin sangeros decat inainte, dar nu a fost ieftin si nici victoria nu a venit rapid sau decisiv.
Intre timp, progresele chinezesti in domeniul razboiului electromagnetic, al inteligentei artificiale, al propulsiei, al spatiului si al munitiilor de precizie au erodat rapid avansul tehnologic initial al Washingtonului din era informationala. Nu era vorba doar de faptul ca China era un urmaritor rapid; si Statele Unite se impiedicau. Apetitul Pentagonului de achizitionare de noi tehnologii, multumirea birocratica si dorinta constanta de a obtine „urmatorul lucru important” au facut ca fiecare iteratie tehnologica sa dureze mai mult si sa aiba un cost mai mare. Programul distrugatoarelor din clasa Zumwalt al Marinei SUA, de exemplu, promitea 32 de distrugatoare stealth cu progrese revolutionare in materie de arme, propulsie si retele. In schimb, dupa ce a cheltuit peste 22 de miliarde de dolari, depasirile de costuri tehnologice au fortat marina sa reduca programul la doar trei distrugatoare, care au fost afectate de probleme de intretinere. Nimeni nu a vrut sa cumpere trei distrugatoare pentru 22 de miliarde de dolari. In schimb, armata a ajuns intr-un paradox: urmarirea tehnologiilor emergente a facut ca armele sa fie atat de scumpe incat nicio imbunatatire calitativa nu a putut compensa scaderea cantitatii, lasand Pentagonul cu un arsenal care nu era nici suficient de bun, nici suficient de mare pentru campaniile pe care intentiona sa le duca. In mod similar, in 2021, Government Accountability Office a estimat o depasire a costurilor de 6 miliarde de dolari pentru programul de lupta de a cincea generatie F-35, avertizand ca armata trebuie sa reduca fie numarul total de avioane pe care planuia sa le achizitioneze, fie numarul de ore de zbor prevazute pentru acestea.
Acum, in timp ce Statele Unite se orienteaza spre Asia, in timp ce realimenteaza Ucraina, ele sunt inca impotmolite in programe de achizitie costisitoare pentru noi bombardiere rafinate, submarine si avioane de lupta de ultima generatie. In timp ce se lanseaza in dezvoltarea de retele la nivel militar pentru a aduce toate aceste arme impreuna, nu prea are mai mult de aratat decat miliarde de dolari in prezentari PowerPoint.
Alternative mai putin costisitoare
Washingtonul trebuie sa acorde de urgenta prioritate tehnologiei care va reduce costul economic al razboiului american. Primul pas este sa recunoastem ca nu este realist ca Statele Unite sa inlocuiasca toate sistemele lor scumpe existente cu tehnologie ieftina, disponibila in comert, asa cum au sustinut unii observatori. Multe dintre aceste sisteme de inalta performanta joaca roluri importante in combaterea rivalilor SUA, cum ar fi China. In schimb, Statele Unite ar trebui sa completeze tehnologia complexa si costisitoare cu senzori autonomi mai ieftini, relee de comunicatii, munitii si momeli – toate acestea fiind concepute pentru a crea frictiuni, a incetini conflictul si a creste costurile pe termen lung pentru adversari. Investitiile simultane in retele rezistente, in tehnologia informatiei adaptabila si in stocuri de munitii vor crea o rezistenta care va creste, de asemenea, credibilitatea SUA in materie de descurajare dupa salvele initiale ale razboiului. Statele Unite vor trebui, de asemenea, sa reduca costurile administrative ale tehnologiei prin reformarea birocratiei, folosind economiile pentru a investi in capacitatea industriala de aparare si in accesul la resurse brute pentru tehnologia emergenta. Astfel de eforturi vor fi dificile intr-o perioada de inflatie ridicata si polarizare politica, dar sunt necesare. Tehnologia trebuie sa diminueze nu numai costul uman al razboiului pentru publicul american, ci si pretul economic.
Niciuna dintre aceste situatii dificile nu este noua. In 1553, Republica Siena a inceput sa construiasca o noua fortificatie atat de ambitioasa si de costisitoare incat, atunci cand trupele florentine au invadat-o un an mai tarziu, Siena era doar partial fortificata si era lipsita de resurse financiare, neavand bani pentru a strange o armata. Deciziile proaste in gestionarea costurilor si a tehnologiei au condamnat orasul-stat. Mai recent, Initiativa de aparare strategica a presedintelui american Ronald Reagan (un plan de inalta tehnologie pentru doborarea rachetelor balistice cu ajutorul unor lasere aeriene) este creditata ca fiind cea care i-a adus pe sovietici la faliment, deoarece acestia s-au straduit sa concureze cu ceea ce s-a dovedit a fi un efort tehnic nefezabil.
Pentru a evita sa devina Siena (sau Uniunea Sovietica), Washingtonul trebuie sa isi aminteasca faptul ca a avea tehnologia potrivita este necesara, dar insuficienta pentru a castiga razboaie. Daca Statele Unite spera sa persevereze in fata Rusiei pe termen scurt si a Chinei pe termen lung, trebuie sa ia in considerare impactul economic al tehnologiei chiar si atunci cand urmareste un avantaj tehnologic
