Fortele speciale au spart o petrecere cu 62 de oameni in Craiova. Dispersati si amendati zdravan

news

Un numar de 62 de persoane care participau, sambata, la o petrece in Craiova au fost amendate de politisti cu 131.000 lei pentru nerespectarea ordonantelor militare.

Potrivit IPJ Dolj, pentru a opri petrecerea si a-i dispersa pe participanti, la fata locului au actionat atat politisti, cat si jandarmi, luptatori de la Actiuni Speciale si militari.

„In cursul acestei zile, politisti din cadrul Sectiei 1 Politie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, la o adresa din zona Balta Craiovita, are loc o petrecere la care participa un numar mare de persoane. La fata locului s-au deplasat mai multe echipaje de politie din cadrul Politiei Municipiului Craiova, luptatori din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale, jandarmi din cadrul IJJ Dolj si GMbJ Craiova, precum si militari. Astfel, fortele de ordine au procedat la legitimarea si sanctionarea persoanelor identificate la locatia respectiva, fiind totodata dispuse masuri de dispersare a acestora”, a informat IPJ Dolj.

Politistii au legitimat 62 de persoane carora le-au aplicat 112 sanctiuni contraventionale in valoare de 131.000 lei, toate pentru incalcarea prevederilor ordonantelor militare. Mai multe persoane care nu locuiau in zona respectiva au primit cate doua amenzi, una fiind pentru lipsa declaratiei, in plus fata de ceilalti care au primit cate o sanctiune.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: